Iozemiti, Iozemiti, vale tainică și dulce,
Pe-al tău sân ca de mătase nemișcat și pașnic luce
Lac-oglinda cu-a sa față netedă ca un cristal,
Vecinie limpezi a lui ape, vecinie far’ de nici un val.
Călătorii spun, că lacu-i o minune nestimată,
Resfrângând și stânci și arbori în oglinda sa curată,
Fără ca de când e lumea cine-va să-i fi zărit
Apă tulbure vre-odată și-al său luciu încrețit.
Lac-oglinda ‘n nepăsare și ‘n eterna liniștire!
Cred, că tu ai văzut multe și-ai rămas în neclintire,
Dar o clipă de-ai răsfrânge starea sufletului meu,
Te vei tulbura îndată și-ai fi tulbure mereu.
Sensul versurilor
Piesa descrie un lac liniștit și reflectă asupra capacității sale de a oglindi nu doar natura, ci și stările sufletești. Vorbitorul sugerează că, dacă lacul ar reflecta starea sa interioară, s-ar tulbura.