Camera goală începe să mârâie
În propria-mi piele mă furișez.
Tavanul începe să scheaune
Îi arunc un os
Colțurile încep să schelălăie
Le-arunc și lor câte-un os
Podeaua începe să urle
Îi arunc și ei un os.
Un perete începe să latre
Îi arunc și lui un os
Și-al doilea și-al treilea și-al patrulea
Încep să latre
Îi arunc fiecăruia câte un os.
Camera goală începe să urle
Gol eu însumi
Fără de oase
Într-un însutit ecou
Al urletului mă prefac.
Și răsun răsun
Răsun
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de izolare și alienare într-un spațiu gol, unde chiar și obiectele par să reacționeze la starea interioară a persoanei. Repetiția acțiunii de a arunca un os sugerează o încercare de a potoli sau de a înțelege aceste reacții, dar în final, persoana se identifică cu ecoul urletului, accentuând sentimentul de gol interior.