Galben ochi al singurătăţii
La marginea trotuarului
La capătul lumii.
Tălpi oarbe-i presează
De pântecele de piatră
Gâtul.
Coate subterane-i îndreaptă
Rădăcinile
Spre negrul pământ al cerului.
Răscrăcăratul picior de câine
O sfidează
Cu o ploaie fierbinte.
N-o bucură decât
Rătăcitoarea privire a trecătorului
Care-i înnoptează-n
Corolă.
Astfel
Se stinge chiştocul
Pe buza inferioară a neputinţei
La capătul lumii
Sensul versurilor
Piesa descrie soarta unei păpădii într-un mediu urban ostil, folosind-o ca metaforă pentru singurătate și neputință. Ea supraviețuiește în ciuda greutăților, găsind o efemeră alinare în atenția trecătorilor, dar sfârșind prin a fi ignorată și distrusă.