O veșnicie-ntreagă umblă
prin propriul tău infinit
din creștet până-n tălpi, și-napoi.
Singur te luminezi,
în cap ți-este zenitul,
în tălpi amurgul luciului.
Înaintea amurgului, umbrele ți le lași
să se lungească, să se-ndepărteze,
minuni să facă și dezastre
și să se-nchine lor înșile.
Scazi umbrele-n zenit
la adevărata lor mărime
și ție să ți se-ncline, le-nveți
și să dispară-n înclinare.
Umbli și-n ziua de azi, pe-aici,
dar nu te vezi de umbrele tale.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că fiecare individ este un univers în sine, luminat și umbrit de propriile gânduri și acțiuni. Umbrele, metaforic, reprezintă aspectele negative sau necontrolate ale sinelui, care pot distorsiona percepția realității. Eliberarea vine prin acceptarea și înțelegerea acestor umbre.