Unii sunt nopțile, alții stelele.
Fiecare noapte își aprinde steaua ei
și dansează o horă neagră în juru-i
până când steaua se arde.
Nopțile se-mpart între ele:
unele devin stele, celelalte
rămân nopți.
Din nou fiece noapte-și aprinde
steaua ei
și dansează o horă neagră în juru-i
până când steaua se arde.
Cea din urmă noapte se face și stea
și noapte.
Singură se-aprinde pe sine,
singură dansează o horă neagră în jurul ei.
Sensul versurilor
Piesa explorează ciclul vieții și al morții prin metafora nopților și a stelelor. Sugerează o transformare continuă și inevitabilă, unde chiar și ultima noapte se confruntă cu un destin dual, luminând și dispărând în același timp.