III.
Se-ntunecă de ziuă şi parcă-n mii de harpe
Izbeşte coada-i neagră cumplitul mării şarpe
Şi ţărmuri de-ntuneric se-aruncă şi se sfarmă
De negrele talaze, cu ţipete de-alarmă.
Manej de zei şi vulturi dezaripaţi de fugă
Marea de chip îşi trage vânăta nopţii glugă.
Şi dacă mâine, trupu-mi, cu braţele-ostenite
Din ceaţă-o să te strige cu crabii în orbite?
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă întunecată și amenințătoare de pe mare, sugerând un sentiment de disperare și apropiere de moarte. Vorbitorul se confruntă cu forțe copleșitoare și se întreabă dacă va fi găsit în cele din urmă de moarte în mijlocul acestei furtuni.