Versuri corectate și adnotate
Zăceau pe tava de argint a brumiiimense astre, candizi meteori,tulpini de flăcări, sori multicoloriîn dimineața ultimă a lumii.Comete rupte-n margini de genune,rănite dalii, pâlcuri de comoriarzând pe-o vatră rece, de fosfor.Lucide flăcări, zâne fără nume!
Râsul părului tău revărsat pe gura vulcanilor,râsul degetelor tale pe fildeșul cerului,râsul ochilor tăi în vârtejuri de astre,crin sălbatic în jurul amiezii,râs pâlpâind ca o muzică în jurul ființei iubite,râs depărtându-se, scară tăiată, trup spânzurat,râs de alcooluri arzând, de tristețe,râsul tău de zăpadă pământu-nnegrind.
Între pereți de ceață și fără de sfârșitca-ntr-un cavou e-nchisă, surpată în tăcere.Prin inima-i trec umbre, cohorte de himeredin turnurile vremii ce-n gol s-au prăbușit.Doar pletele-i de valuri în vânturi se resfirăși-aruncă pescărușii cei fără somn în slavă;cu buze nevăzute sărută-un cer de lavăcând stele-abia născute în ochii ei respiră.
III.Se-ntunecă de ziuă şi parcă-n mii de harpeIzbeşte coada-i neagră cumplitul mării şarpeŞi ţărmuri de-ntuneric se-aruncă şi se sfarmăDe negrele talaze, cu ţipete de-alarmă.Manej de zei şi vulturi dezaripaţi de fugăMarea de chip îşi trage vânăta nopţii glugă.Şi dacă mâine, trupu-mi, cu braţele-osteniteDin ceaţă-o să te strige cu crabii în orbite?
Și dacă n-am să mă mai pot întoarce –dacă n-am să mai pot găsi unghiul acela de fulger,tăcerea aceea de moarte,asurzitoarea liniște care ne readuce în noi înșine,pe galbena orbită dintre vise,când stelele-s în transă, și iarba se agită,pierdut prin dezacordatele spații…?
Ca marmora ce-o scaldă veacuri marea,cu dalta undei rotunjindu-i chipul,tot șlefuind-o-ncet, în tremurareape care-n țârmi o simte doar nisipul,încât vibrează în lumina viecu-o-naltă, suverană armonie, –așa cântarea lui ce prinse zboruldin tinda casei în amurg cernită,primi din cântul ce-ngâna păstoruldurerea noastră-n doină-năbușită;primi din glasul tainic de talangătristețea mută-a oboselii-n cale,când apăsat de-a norilor falangăpălmașu-și plimbă … Citește mai mult
Crini transfigurați,înnebuniți de distanțe,steleletoată noapteați-au căutatochii.
Se vaetă prelung dogitele tălăngiși umed urcă pâcla prin livezi –coțofene sure spânzură de crengi.Sunt singur… părăsit de toateși mă destram în toamnă ca un vânt.Mirese galbene mă țin de mânăși toate miros a pământ.Tălăngile se vaetă prelung și mai grav.Îmi strâng trudit privirile pierdutecând luna crește-n pieptu-mi, precumun crin bolnav.
Mai spune o vorbă, două, focului înainte de moarte,ia urna trandafirului din vis şi umple-o cu rouăşi plimb-o apoi în jurul mormântului pe care-l sapiîn arbori, în apă, în piatră, în stele.Mai spune o vorbă, două, coloanei cerului de care se sprijinăca-n podul unei case de ţară săgeţile strămoşilor tăi,şi capul de lup prin gura … Citește mai mult
Drumuri inutil încrucișate, fără speranță,erau drumurile începutului. Fântână întunecatăera inima. Fără apă și stea.Printre silabele vântuluidrumurile noastre se-atinseră îndurerate,dar tu lunecai mai departe, mereu mai departe,în pădurea de ceață-a orașului, undecornul tristeții abia-l mai auzi.Doar prin spațiul dintre inimile noastreca un luminiș al speranței,ca o presimțire a ceasului acestacând, amforă cu apă înstelată,tu stai între … Citește mai mult