Zac în cimitirul de la Iara
Mama, tata, fratele meu și sora,
Iar de mult sunt oseminte
Moșii și strășii din morminte.
Deși-s, de mult, una cu pământul,
Le mai aud des cuvântul
Care a urcat în plopi
Și-mi foșnesc ca niște snopi.
Mamă-n apa din țârău
Aud bine glasul tău,
Pe al tatei îl aud
Cum sporovăiește-n dud.
Numai Sandu parcă tace,
Până și acolo zace,
În mormânt lângă izvor
Ca pe pat în sanator.
Voi de-acolo din mormânt
Puneți grijă în cuvânt,
Care-mi spune, care-mi cere,
Să vă-mprumut din putere.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund față de membrii familiei decedați, simțind prezența lor în elementele naturii. Naratorul este chemat să ofere putere celor din mormânt, sugerând o legătură spirituală puternică și o nevoie de sprijin reciproc.