În frunte mi-a fost scris să umblu-n țară
Și să nu-mi blastăm, cumva, ăst trai de ocară.
Din munții șui cuprind tot plaiul românesc
Cum cartea asta pajiștea poemului moțesc.
Îmi strâng în merindare durerea mea și țării spicele
Ca zarea-n blidele de-argint, toamna, prepelițele.
Am cumpărat pentru Sabinuța, puiul târgului
O pereche de cercei, din țara Sudului.
Umerii, țării, răzimați de cer îmi sunt abecedar,
Lungimea sau scurtimea zilelor foi de calendar,
De aceea când nu mai zăresc sus măritiș de stele
Ori norii se prăvale brușoși, în inele
Și păcurarul coboară-n șes cu rășină-n teci,
Sui urcușul muntelui pe strâmtele poteci.
Cu tundra-i de nit în portu-i de oier
El duce, eu aduc, și amândoi purtăm
În ochi românescul cer.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dragostea profundă a poetului pentru țara sa și pentru viața rurală. El se simte conectat la natură și la tradițiile românești, purtând în suflet durerea și frumusețea acestui loc.