Închei acest cânt, ca altul să-l încep,
Deși s-ar cuveni de-acuma condeiul să-l las jos,
Dar poți, oare, în cramă să nu descui un cep,
Când soarele din struguri te strigă-așa frumos?.
Căci armă mi-a fost versul şi chiar Dumnezeu,
De-aceea l-am slujit, cât am putut mai bine,
Acesta a fost crezul meu, mereu,
Şi m-am trudit să nu-mi fie rușine.
Sensul versurilor
Piesa este o reflecție asupra rolului poeziei și credinței în viața autorului. Exprimă angajamentul față de artă și dorința de a trăi o viață demnă.