Versuri corectate și adnotate
Încheiere.Stinsă liniștirea noastră (și aleasă),Isarlâk încinsă, Isarlâk mireasă!Dovediții, mie, doisprezece turciÎntre poleite pietre să mi-i culci:.Inima – raiaua, osul feții spân,Țeasta, nervii torși în barbă de stăpân,Clatină-i la Ciprul Negru, în albeațăDe sonoră vale într-o dimineață!.Vis al Dreptei Simple! Poate, geometriaSăbiilor trase la Alexandria,Libere, sub ochiul de senin oțel,În neclătinatul idol El Gahel.Inegală creastă, sulițată … Citește mai mult
Îmi aduc aminte când ne-am despărțit prima oarăSpunând că asta e, mi-a ajuns, e ceva genNu ne-am mai văzut de o lunăCând ai zis că ai nevoie de spațiu, poftim?Apoi te întorci din nou și spui„Iubito, mi-e dor de tine și jur c-am să mă schimb”Crede-mă, amintește-ți cum data trecută a durat doar o ziEu … Citește mai mult
Încheiere.Frate, o boală învinsă ți se pare orice carte.Dar cel ce ți-a vorbit e în pământ.E în apă. E în vânt.Sau mai departe.Cu foaia aceasta închid porțile și trag cheile.Sunt undeva jos sau undeva sus.Tu stinge-ți lumânarea și-ntreabă-te:taina trăită unde s-a dus?.Ți-a mai rămas în urechi vreun cuvânt?De la basmul sângelui spusîntoarce-ți sufletul către pereteși … Citește mai mult
Mama ta îți spune,Nu va veni nici azi, nici mâine.A uitat de voi, de-un timp e altcineva.Nu e bun pentru tine, a luat o parte din tine și-a plecat cu ea.Adevarul doare tareNu veți îmbătrâni împreună, uite deja te doareCredeai că va fi tatăl copilului tău, fie rău, fie bine.Mai bine pleacă și nimic nu … Citește mai mult
Pe cale de a se împlini sunt trecătorulşi carnea,când spusele mele încep să curgă şi noaptease lasă ca o cărare desprinsă de văz.Clătinându-se, deasupra, goana ei nu seamănăcu nimeni.Legile jocului le încercăm după un timp lung,îngrozitor de obosiţi.Eu îţi pun o pagină proaspătă în mâinişi-i aerul curatcum nu s-a mai întâmplat vreodată.În sălile mari, bărbaţii … Citește mai mult
Porumbeilor care tremură în câmp, printre pomi,Vânatului care, către noapte, aleargă în cete,Jivinelor apei, dobitoacelor supuse de om,Şi ultimilor fluturi, – chiar şi lor le e sete!Dar să te topeşti unde se topeşte, stingher, acest nor– O, blagoslovit de atâta răcoare! –Şi să-ţi dai duhul în viorelele astea, ale căror zoriÎmpovărează aceste păduri seculare?
Închei acest cânt, ca altul să-l încep,Deși s-ar cuveni de-acuma condeiul să-l las jos,Dar poți, oare, în cramă să nu descui un cep,Când soarele din struguri te strigă-așa frumos?.Căci armă mi-a fost versul şi chiar Dumnezeu,De-aceea l-am slujit, cât am putut mai bine,Acesta a fost crezul meu, mereu,Şi m-am trudit să nu-mi fie rușine.