Am citit pe delnițe de cer din ochii tăi
Joc de curcubeu și ciucuri de văpăi.
Când cetina îți cântă făptura de mătasă și pene,
M-aplec să-ți culeg roua, struguri, de pe gene.
Padinile cu iarba lor de mătasă
S-au grăbit ca toate florile în ia ta să le coasă,
Din hadini, cercel, primăvara ți-a aciuat
Mac roșu pe buze și-n inimă-ncuiat.
Te-au botezat, Sabinuță, cu alduiri molizii și fagii,
De aceea ți-e surâsul năclăit cu izul fragii.
Cântul meu să-i fie, vreau, oază hodinită-n munte
Hore pentru tine și pentru mine punte.
Când brazii se cuprind în brațe și cerul îi sărută,
De ce sugrumi în mine căprioare cu spaimă de ciută?
Nu-nroura azurul din pleoape cu izvor de ceți,
Ci cartea nu e scrisă și poemul e sătul de cupe cu tristeți.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o conexiune profundă cu natura și o iubire idealizată, dar umbrită de o tristețe inexplicabilă. Natura devine un refugiu și un simbol al frumuseții pierdute, iar sentimentul de melancolie persistă în ciuda încercărilor de a găsi consolare.