Ador peisajul ce se deschide sub ochii mei
Fertilitatea Terrei, puterea și toate slăbiciunile ei
Uit de cele mai grele sentimente
Relativ pierdut într-un amalgam nedefinit de lemne și pietre
În tot acest infinit imposibil definit
Realizez a nu știu câta oară cât sunt de mic, de neîmplinit
Și totuși de neclintit între dragoste și ură
La granița dintre fals și adevăr, în substanța cea mai pură
Limitat, dependent, sprijinit de armament permanent
Căderea nopții sper să nu aducă noi pene de curent
Am nevoie de hârtie și puțină cerneală
Creativ prin frig și umezeală, mă simt în prima zi de școală.
Sunet de liniște, mă neliniștește deplin
Transmite atâtea note, nu reușesc să le cuprind
Atât de aproape de ceilalți, simt că mă departez
Mă concentrez, timpul se oprește, oare evoluez?
Soarele dispare, mestec bucăți din vis
Agasat de-un text trist, mă agat de-un paradis
De la fereastră, viața mă privește valid
Nu vreau să uit să respir, termin foaia, deschid.
Vreau să mă consum, nu să mă epuizez
Să pot să creez și apoi să mă recreez plutind prin propriu univers
Plec dincolo de acești pereți, vreau să descopăr viața
La fel cum iarba își regăsește apa la prima oră dimineața
Vina nu este sentiment, mai degrabă apăsare
Vreau să fiu în stare s-o duc la disperare ignorând-o tare
Muzica frumoasă, sunet ferm prin boxe de oțel
Nu pot să mai văd viața și într-un alt fel
Întregul glob se-mparte la doi când unu plus unu fac plural
Mișcat în propria orbită de un război sentimental
Total imaginar când mă prind într-o relație
Cuprins de corelație, depășit și apoi despărțit de situație.
Sunet de liniște, mă neliniștește deplin
Transmite atâtea note, nu reușesc să le cuprind
Atât de aproape de ceilalți, simt că mă departez
Mă concentrez, timpul se oprește, oare evoluez?
Soarele dispare, mestec bucăți din vis
Agasat de-un text trist, mă agat de-un paradis
De la fereastră, viața mă privește valid
Nu vreau să uit să respir, termin foaia, deschid.
Printre pauze marcate de tot acest delir
Mă retrag subtil prin timp, mi-aduc aminte cum respir
Când mă cert și nimic nu mai contează
Eu sunt cavalerul meu din fier, pe mine cine mă salvează?
Urmărit de alice, iepure cuprins de cicatrice
Prins printre rădăcini de matrice, îi las să se oftice
Răni ce m-au marcat de prin războaie ce-am purtat
Nu erau de vindecat, acum material de îngropat
Ador confortul, nu mă deranjează rutina
Atunci când nu-mi explodează splina, împing sila, închid retina
Adorm singur, în dreapta mea nu stă nimeni
Țineam arma sub pernă, acum mi-e mai bine așa.
Sunet de liniște, mă neliniștește deplin
Transmite atâtea note, nu reușesc să le cuprind
Atât de aproape de ceilalți, simt că mă departez
Mă concentrez, timpul se oprește, oare evoluez?
Soarele dispare, mestec bucăți din vis
Agasat de-un text trist, mă agat de-un paradis
De la fereastră, viața mă privește valid
Nu vreau să uit să respir, termin foaia, deschid
Sensul versurilor
Piesa explorează introspecția artistului în mijlocul naturii, căutând sens și evoluție personală. El se confruntă cu sentimente contradictorii și realizează cât de mic este în univers, dar aspiră să se dezvolte și să găsească pacea interioară.