Timpuri.
Uite-ți trecutul în palmă… Te gândești…
Atâtea povești –
Când le-ai citit,
Fără-nceput, fără sfârșit
Și cu sfârșitul la-nceput?
Seamănă măcar a trecut
Crâmpeiele acestea
Ce par să urzească povestea,
Icoanele șterse, în care umblă
O umbră de umbră?.
Ape fără oglindire,
Sfoara pâraielor subțire
Care-ntr-o dâră se zbate
Pe păturile otrăvite ale albiei uscate?
Nisip, cenușe și lut
Sunt în trecut?.
Un talaz se frământă,
Zguduie marea frântă,
Rupe unda și viscolul de alge
Și nu se sparge!
Se îndulcește, alunecă, se strecoară, adoarme.
Fără năvală, fără să se sfarme.
Hultanul a cerut boabe de sânge.
Leagă-i rana, nu i-o strânge,
Și pliscului, când i se deschide,
Dă-i boabe de stafide.
-Tudor Arghezi – VERSURI – 1980
Sensul versurilor
Piesa este o meditație asupra trecutului, folosind imagini puternice din natură pentru a ilustra fragilitatea și complexitatea amintirilor. Vorbește despre cum trecutul ne influențează prezentul și despre încercarea de a da sens experiențelor trăite.