Umblând prin holde-o zi întreagă și-oprit în snopi cu seara-n loc,
Am scos din traistă cartea sfântă în care zilele se-nseamnă,
Ca să citesc pe întuneric prin paginile ei de foc,
Și să zăresc ce mai rămâne ascuns în slove și mă-ndeamnă
Îngenunchiat cu codrii-n spate, clădiți de stâlpnici și Icari,
Păream un paznic de la templu, culcat pe treapta de intrare,
Șoptindu-și rugăciunea nopții în cântecele de stejari,
Cu ochii îndreptați la stele aprinse-n munți ca pe altare
Sensul versurilor
Piesa descrie o conexiune profundă cu natura și spiritualitatea. Protagonistul, aflat într-un cadru natural, caută înțelepciune și sens prin intermediul unei cărți sfinte și prin contemplarea stelelor, simțindu-se un paznic al unui templu natural.