În beciul cu morții, Ion e frumos.
Întins gol pe piatră, c-un fraged surâs.
Trei nopți șobolanii l-au ros
Și gura-i băloasă ca de sacâz.
Când cioclu-l ridică-n spinare
Ion par-ar fi de pământ.
De-l pui poate sta în picioare
Dar brațul e moale și frânt.
În ochii-i deschiși, o lumină,
A satului unde-i născut,
A câmpului unde iezii-a păscut,
A încremenit acolo străină.
Departe de vatră și prins de boieri,
Departe de jalea mamuchii,
Pe trupu-i cu pete și peri
În carduri sunt morți și păduchii.
Sensul versurilor
Piesa descrie moartea lui Ion într-un mod macabru și dezolant, subliniind condiția sa umilă și legătura pierdută cu originile sale rurale. Imaginea sa este una de degradare fizică și spirituală, departe de căldura căminului și de jalea maternă.