Ce duh ai şi ce putere,
Să-mpleteşti ceara cu miere,
De la floarea din grădină,
Ostenită de albină?
Tu aduni de pe meleaguri,
Pentru stupi şi pentru faguri,
Pulberi, rouă, stropi şi leacuri,
Poate că de mii de veacuri.
Ca din lână, ca din ace,
Ţesi reţeaua de ghioace,
De celule-n care pui
Mierea dulce şi un pui.
Scule, numere, cântare
Au pus la măsurătoare
Ca-ncăperea cea mai mare
În găoacea cea mai mică
E ghiocul tău, fetică
Eşti, pe lumea de subt cer,
Cel mai mare inginer.
Pe-ntuneric, făr’ să ştii,
Ai făcut bijuterii
Şi minuni în toată clipa
Cu mustaţa şi aripa.
Şi, cum ştii, muncind, să taci,
Nu te lauzi cu ce faci.
Sensul versurilor
The song expresses admiration for the bee's ability to create complex structures and wonders without even realizing the extent of its creations. It highlights the bee's industriousness and humility in its work.