Două capre cu trei iezi,
În genunchi la o tulpină,
Ți se pare că le vezi
Că se roagă și se-nchină.
În giubele lungi, de par,
Și cu bărbi, ai da să zici
Că sunt chiar, într-adevăr,
Cinci monahi ori ucenici.
Și-i și altă-asemănare:
Ciute și-n suman sărac,
Înțolite-s, fiecare,
Roșcovanele-n șiac.
S-au sculat și rumegând
Stihuri mute și litanii,
Scapă, rupt din când în când,
Șirul negru de metanii.
Sensul versurilor
Poezia prezintă o imagine a două capre și a iezilor lor, surprinse într-un moment de reculegere ce amintește de rugăciune. Prin comparații subtile, Arghezi explorează legătura dintre natură, spiritualitate și condiția umană, sugerând o formă simplă și autentică de credință.