Îi țes țării, pe gherghef,
Fire-n jur, ca de sidef,
Să ne sugă, ca pe muște,
Când se țin să nu ne-mpuște.
Toți păianjenii domnești
Stau la pândă-n București
Și apucă, pe furiș,
Oamenii-n păinjeniș.
Făcuți ghem, pe dedesubt,
Și-i păstrează pentru supt;
Iar păianjenul cel mare
Stă în mijloc, ca-ntr-un soare
De mătase.
Coase firul și-l descoase
Și-l așează, să se joace,
Mai încolo, mai încoace;
Îl înnoadă, îl deznoadă,
Împletit tot pe-altă pradă,
Ca să prindă, ca năvodul,
Înlăuntru tot norodul.
Poate nici nu te-ai gândit
Că un băț doar, de chibrit,
Ar da foc într-o clipită
La mătasea împletită.
Sensul versurilor
The song uses the metaphor of a spider web to describe how the ruling class entraps and exploits the common people. It also hints at the potential for rebellion and change, suggesting that even a small spark can ignite a revolution.