Seara stau cu Dumnezeu
De vorbă-n pridvorul meu.
El e colea, peste drum,
În altarul lui de fum,
Aprinzând între hotare
Mucuri mici de lumânare.
Din cerdacul meu la el
E un zbor de porumbel.
Îmi trimite danie
Câte o gânganie,
Păianjeni pe sanie
Sau pe o metanie,
Atârnați de-o sfoară, groasă
Cât o umbră de mătase.
Și se leagă de pridvoare
Mirodenii dulci de floare.
Ca o punte de poteci
Pentru fluturi-n scurteici.
Pe drumul de el ales
Graiul n-are înțeles.
Mai mult spune cucuruzul
Decât gura și auzul. Domnul tace.
Glasul nu-și trimite-ncoace.
Domnul face.
Sensul versurilor
Piesa descrie o comuniune tăcută cu divinitatea, unde limbajul convențional devine inutil. Natura și simbolurile subtile devin mijloace de comunicare cu Dumnezeu, sugerând o prezență divină misterioasă și omniprezentă.