Cinci pisici.
Am în grădină cinci pisici
Din care două sunt pisoi,
Ele – gingașe, moi și mici,
Ei – dolofani și zdraveni amândoi;
Spinări, picioare, -ncheieturi ca fierul,
Unghii de șoim și colții lungi, de fiare,
N-ar cuteza nici șarpele, nici jderul
Să simtă-n ceafă crâncenele ghiare.
Când calcă-n flori și dau să se oprească
S-asculte parcă un murmur pierdut,
Le cade ca pe-o scoarță oltenească
Țesută umbra printre foi de dud.
Sunt tigrii mei, de veche obârșie
Și mă mândresc cu neamul lor cel mare,
Și bărbătesc și blând la duioșie
Și-ntr-adevăr țesuți ca pe covoare.
Dar de ajuns să latre un cățel,
Că fug în pom și uită și de mine.
Tigri de junglă neagră, stați nițel,
Că mi-ați făcut mândria de rușine.
Sensul versurilor
Poezia descrie cinci pisici din grădina poetului, alternând între imagini puternice și duioase. Finalul aduce o notă de dezamăgire, când pisicile, în ciuda aparenței lor de tigri, se sperie de un cățel.