Tudor Arghezi – Biblioteca

Un samsar, odinioară,
De prin Țara Românească,
Învățat voind să pară,
Nu știa nici să citească.
Dar era samsar avut
Și da bani cu împrumut.
Să se-apuce să învețe,
Cum ar face oricine,
Chiar târziu la bătrânețe,
Îi părea că-i de rușine.
Faima trebuia păstrată,
Și s-ar pierde dintr-odată.
Avuția-i duse vestea
Peste țară și departe,
Și prinsese și povestea
Că era burduf de carte.
Mai putea juca un rol
Dacă s-ar fi dat de gol?
Ca țăranul din zicale,
Luase și el ochelari,
Socotind că pe parale
Ies și proștii cărturari.
Dar degeaba și i-a pus
Când mai jos și când mai sus.
El credea că banii lui
Pot orice și dau și minte,
Că și slava oricui
Pune banul înainte,
Și se bucura, fudul,
Că strânsese dindestul.
Vorba dulce, voce blândă,
Surâzând când împrumuta,
El da banii cu dobândă,
Mulțumit cu suta-n suta.
Nu pe an, că nu e bună,
Suta lui era pe lună.
Numai de iscălitură
Se ferea ca de deochi,
Răspunzând la-ncurcătură
Că era beteag de ochi.
Una-i să numeri hârtii,
Și alta este să le scrii.
În oraș, văzând prin case
Două-trei biblioteci
Lustruite și frumoase,
Cu sculpturi și brânzuri, deci
Se căia întotdeauna
Că nu are și el una.
Supărat, s-a chibzuit
Cum s-o aibă așadar,
Și se hotărî-n sfârșit
Să-și aducă un tâmplar,
Și a dat de la-nceput
Peste unul priceput.
Îl tocmi să-i scoată-ndată
Din rindea și dalți, frumos,
O bibliotecă lată
De mahon cu abanos
Și sidef, cum alta nu e,
Și cu chei, să se și-ncuie.
– „Să mi-o faci cât un perete, –
Zise, rezemat în cot-
Și ascultă-mă, băiete,
Ma-nțelege, cu cărți cu tot,
Pe tipicul cunoscut,
Dupa cum am mai vazut.”
Cu cotoare poleite
Și cu titluri mari, pe piele,
Cu chenare, ține minte,
Jos cu literele mele-
Ți-am mai spus cum mă numesc-Și cu semnu-mi boieresc.
Vreau o mobilă de lux
Cu sertare și vitrine.
Du-te la geamgiu Fuchs
Și să-i spui că-i pentru mine.
Te-nțelegi din 3 cuvinte:
Sunt în firmă președinte.”
Cărturarul dintr-o dată,
Mândru, fericit și demn
Le avu dintr-o bucată,
Polite și cărți de lemn.
Toată spița-i boierească
Va avea ce să citească.