Adormită pe plocate,
Te-ai trezit pe jumătate
Și ți-e frică și sfială
Că te prinde ziua goală.
Nu poți iute să-ți ascunzi
Sânii albi, de-abia rotunzi.
Nici păianjenul din plasă
Cu trei colțuri, ca mătasea.
Haide, nu-ți fie rușine
Că se uită mult la tine.
Vărul soare, din livezi,
A orbit și nu te vede.
Sensul versurilor
Piesa descrie o trezire la inocență și vulnerabilitate, surprinzând un moment intim de sfială și rușine. Natura este martoră, dar soarele, orbit, nu poate vedea această fragilitate.