Gheața se sparge, o lampă fuge și trompeta galbenă e plămânul tău și pătrat dinții stelei, timbre stație de dragă-floare cămașă, ceasul întoarce-te
Întoarce-te pietre ale negrului
În inima rece eu sunt singur și știu asta, sunt singur și dansez, doamne tu știi că îmi place verde și subțire pentru că îmi place mult aici, roți uriașe care zdrobesc aur ce îngheață mereu
Pășește pe capetele picioarelor mele
Golește-mi ochii și mușcă steaua
Pe care am pozat-o între dinții tăi
Fluieră
Prințul vioară fluieră albul păsărilor
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de singurătate și introspecție într-un cadru natural și abstract. Vorbitorul se simte izolat, dar continuă să danseze, căutând o formă de consolare sau înțelegere în mijlocul frigului și al întunericului.
