Călugărul din vechiul schit
O zi la el m-a găzduit
Și de-ale lumii mi-a vorbit,
Și de amor, și de iubit.
Și când să plec, l-am întrebat
Ce dor ascuns l-a îndemnat
Să-și ducă viață-ntre sihaștri.
El mi-a răspuns: „Doi ochi albaștri”.
Călugărul din vechiul schit
De-același dor a-nnebunit
Și dintre-ai lui prieteni buni
L-au dus la casa de nebuni.
L-am revăzut, l-am întrebat
Printre nebuni ce-a căutat,
Eu îl știam printre sihaștri.
El mi-a răspuns: „Doi ochi albaștri”.
Călugărul din vechiul schit
De-același dor a și murit,
Iar la mormânt, printre sihaștri
Plângeau amar doi ochi albaștri.
Sensul versurilor
Un călugăr este mistuit de dorul unei iubiri pierdute, simbolizată de "doi ochi albaștri". Această obsesie îl conduce la nebunie și, în cele din urmă, la moarte, lăsând în urmă doar regret și lacrimi.