Michelangelo – Cu Atâta Zbucium și Așa Robie
Cu atâta zbucium și așa robie,cu gânduri false, suflet în primejdii,eu să sculptez aici divine lucruri!
Versuri corectate și adnotate
Cu atâta zbucium și așa robie,cu gânduri false, suflet în primejdii,eu să sculptez aici divine lucruri!
I.În zori de ziPe stradă era ploaie,Și negură, și vânt,Iar oamenii, cum lunecau prin ploaie,Grumazii lor prindeau ca să se-ndoaieMai greu, mai trist, mereu către pământ, —De drumul greu ce-l străbăteau, de vânt,Ori de povara ce-o purtau în spate, întruchipare-a vieții zbuciumate.Dar ce-i purta pe toți aceștia oare în dimineața asta moartăȘi fără pic de … Citește mai mult
Un zeu pare-un bărbat stăpânPe lacrima-i nătângă,Dar când e zbuciumu-i păgân,Să-i dea un zeu să plângă.
Se zbuciumă a patimii vâltoareLa malul neînfrântei țărâne;Asvârle poetice mărgăritareȘi vieții câștig îi rămâne.
Zbucium.Grija-mi fac de nevăzutulCe s-ascunde-n viitorCând în flăcări e trecutulȘi când tace nevăzutul,Plin e duhul de fiori.Dar, de simt în piept credințaCe trimisă mi-i de sus,Simt în vine biruința,Pun pe fugă neputințaȘi mă-ndrept înspre Isus.El mi-e astăzi viitorul,El, prezent fără trecut,El îmi e Mântuitorul,Prin pășuni îmi e PăstorulCe mă poartă la păscut.Miel în turma Lui … Citește mai mult
În zbucium veșnic, vrem nu vrem,Ne trece viața. Ține minteCă sorții vor să ne vedemAtunci, în praguri de morminte.Eu știu că va veni un an,Va răsări o altă soarte,Căci omul nu-i slăvit în vanDe geniul cel rănit de moarte.Căci mult suntem răniți și noiÎn piepturi pline de ecouri,Iar spada sfântă de războiDemult străfulgeră prin nouri.Ci … Citește mai mult
Vin de acolo de unde nu există strop de zâmbete,De unde te arde un necunoscut și aproapele,Nu-ți doresc s-ajungi acolo nici măcar întrecere,Când se aud urlete-n stradă până la mamă-n pântece.Acum ne găsești acolo unde alergăm în liniște,Unde mintea țipă-n șoaptă că-s sătul de urlete,Unde ura n-are suflu’, căutând doar zâmbete,Acum ne găsești acolo unde … Citește mai mult
Cu-atâta zbucium și așa robie,cu gânduri false, suflet în primejdii,Eu să sculptez aici divine lucruri!
În insomnie.S-a ascuns în mine-un cal,Rătăcit de herghelie,Când îi adăpa, pe mal.Însă nimenea nu știeCă eu am în mine-un cal.Numai nopțile necheazăȘi, când toți se odihnesc,Când nici dracul nu vegheazăNumai eu mă chinuiesc.Îl aud.Mă tem.Nechează!
Nelinistea, nelinistea, e partea mea de moștenire,rana ce-o port în gâtlej,țipătul inimii mele în lume.În palma aspră a nopții,un nor spumos se încheagă;și păduri se ridicăși-aspre înălțimi,aride, spre boltaatrofiată a cerului.Cât de aspru e totul,cât de încremenit, de negru și nepăsător!.Înconjor această-ncăpere obscură pipăind-oși simt muchia vie a stâncii sub degete,îmi zgârii până la sânge … Citește mai mult