Xenia – Versuri.pro

Eugenio Montale - Xenia (III)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Să reamintesc plânsul tău (al meu era îndoit)
Nu ajunge să sting răbufnirea râsetelor tale.
Erau ca o anticipare a unei personale
Judecăți de apoi, din nefericire niciodată întâmplată.

Eugenio Montale - Xenia (II) - 11

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Reapărută dintr-o infinitate de timp
Celia filipineza a telefonat
să întrebe de tine. Cred că e bine, spun,
poate mai bine ca înainte. «Cum, credeți?
Nu mai este? » Poate mai mult ca înainte, dar…
Celia, încearcă să înțelegi…
La capătul firului,
de la Manila sau dintr-un alt
cuvânt de pe atlas o bâiguială
o-mpiedica și pe ea. Și deodată închise.

Eugenio Montale - Xenia (II) - 1

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Moartea nu te privea.
Și câinii tăi muriseră, chiar și
medical de nebuni zis unchiul cel dement,
și mama ta cu-a ei „specialitate”
de-orez cu broaște, triumf milanez,
și tatăl tău ce dintr-o mini-efigie
de pe perete mă supraveghează zi și noapte.
Însă cu toate acestea moartea nu te privea.
La funeralii trebuia să merg eu,
ascuns într-un taxi, rămas deoparte
ca să evit lacrimi și-ncurcături. Și nici
că îți păsa de viață și-ale ei bâlciuri
de deșărtăciuni și lăcomie, și cu-atât mai puțin
de cangrena universală ce-i transformă
în lupi pe oameni.
O tabula rasa; de nu s-ar fi-ntâmplat
că era un punct, mie de ne-nțeles,
și-acest punct te privea.

Eugenio Montale - Către Xenia - IV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Șoimii
întotdeauna depărtați de ochii tăi,
mai rar i-ai putut vedea de aproape.
Unul ca Etretat care supraveghea
stângaciul joc al puilor.
Alți doi în Grecia, pe drumul către Delfi,
o-ncăierare de moi pene și două ciocuri
tinere cu îndrăzneală dar inofensive.
Îți plăcea viața din fărâmături,
cea care iese din urzeala ei
insuportabilă.

Eugenio Montale - Xenia (II) - 7

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

«N-am fost niciodată sigur că sunt pe lume.» / «Frumoasă descoperire, mi-ai răspuns, și eu?» ... →

Eugenio Montale - Xenia (II) - 14

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Inundația a-necat *pack-ul* cu mobile,
cu hârtii, cu tablouri care se-ngrămădeau
într-o pivniță-nchisă cu un lacăt dublu.
Poate că au luptat orbește marochinurile
roșii, nesfârșitele dedicații ale lui Du Bos,
timbrul cerat cu barba lui Ezra,
Valery-ul lui Alain, originalul
Cânturilor Orfice – și-apoi vreun pămătuf
de ras, o mie de nimicuri, ca și toate
muzicile compuse de fratele tău Silvio.
Zece, douăsprezece zile sub mușcătura atroce
de petrol și-excremente. Sigur au suferit
mult înainte de a-și pierde identitatea.
Sunt plin de crustă pân-la-gât și eu dacă a mea
stare civilă a fost de la-nceput foarte-ndoielnică.
Nu turbă m-a asediat, evenimentele
unei realități de necrezut, nicicând crezută.
În fața lor curajul meu a fost întâiul
din împrumuturile tale, poate nici n-ai știut-o.

Eugenio Montale - Xenia (I) - 4

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Studiasem pentru lumea de apoi / un fluierat, un semn de recunoaștere. / Încerc să-l ... →

Eugenio Montale - Xenia (I) - 13

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Fratele tău a murit; tu erai
copila cea zburlită ce privește
„în poză” în ovalul unui portret.
A scris muzici inedite și nemaiauzite,
azi îngropate într-un cufăr sau ajunse
la topit. Poate că le reinventează
vreunul, fără s-o știe, dacă ce-i scris e scris.
Îl iubeam fără a-l fi cunoscut.
Nimeni nu-și amintea de el, decât doar tu.
N-am făcut cercetări: acum e inutil.
După tine-am rămas eu singurul
pentru care-a trăit. Dar e posibil,
tu știi, o umbră să iubim, înșine umbre.

Eugenio Montale - Xenia (II) - 13

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Am atârnat în încăperea mea dagherotipul
tatălui tău copil: are peste un secol.
În lipsa celui propriu, atât de tulbure,
încerc să reconstitui, dar e zadarnic,
pedigree-ul tău.
Noi n-am fost cai, datele ascendenților
nu sunt în almanahuri. Cei care-au presupus
că știu nu erau ei înșiși existenți,
și nici noi pentru ei. Și-atunci? Totuși rămâne
că s-a-ntâmplat ceva, poate un fleac
care e totul.
Poezii – Ed. Humanitas 2006

Eugenio Montale - Către Xenia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Moartea nu te privea.
Chiar câinii tăi muriseră, și medicul
de nebuni poreclit unchiul dement,
și mama ta, și „specialitatea” ei
de broaște cu orez, triumf al locului,
și tatăl tău care dintr-o mini-efigie
mă veghea zi și noapte din perete.
Totuși moartea nu te privea.
La funeralii trebuia să merg,
ascuns într-o mașină, să rămân departe
de lacrimi și importunare. Nu-ți mai păsa
de viață, de iarmarocul ei de vanități
și lăcomii, mai puțin încă
de-mpresurarea unanimă a cangrenei
ce schimbă oamenii în lupi.
Tabula rasa: dacă n-ar fi existat
în urmă acel punct, mi-e de neînțeles,
și-acel punct te privea.