trakl

Georg Trakl – Suflet de Noapte

de

Tăcut se ridică din neagra pădure un vânat albastruÎn jos spre suflet,Căci era noapte, pașii mei pășeau pe trepte de mușchi.Sânge și zgomot de arme din timpuri străvechiSe auzea în fundul pădurii de pini.Luna strălucește liniștit în dărăpănate încăperi,De întunecate otrăvuri bete, larve de argintAplecate peste ciobanii ațipiți;Căpătâi lăsându-și tăcută în tăcerea.Apoi deschide acela mâinile … Citește mai mult

Georg Trakl – Către Lucifer

de

Dă-i Duhului văpaia-ți, arzătoare melancolie;Suspinând se înalță în miezul nopții capulPe colina-nverzind primăvăratecă; unde pe vremuriUn miel blajin și-a vărsat sângele, adânci dureriA-ndurat; dar Întunecatul urmează UmbraRăului, sau înalță umede aripiSpre discul de aur al soarelui și-un dangăt de clopotÎi cutremură inima sfâșiată de durere,Nestăpânită speranță; întunecimea prăbușirii de flăcări.Ia-l molcom, seară albastră a tâmplei, … Citește mai mult

Georg Trakl – Pasiune

de

Când Orfeu lăuta atinge,Jelind un mort în grădina serii –Cine ești tu ce zaci sub pomi înalți?Murmură jalea-n tomnatecul stuf,Iazul albastru.Durere, făptura subțire a prunculuiSângerie arde,Mamă-ndurerată, în albastră mantaÎnvăluind sfânta ei durere.O, a născutului, care moareÎnainte de-a gusta ardoareafructului, amara vinovăție.Pe cine plângi sub pomi amurgiți?Sora, dragoste neagrăA unei sălbatice specii,A cărei ziuă se duce … Citește mai mult

Georg Trakl – Hohenburg

de

În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;Sonata strălucirii luniiȘi trezirea de la marginea pădurii.Întotdeauna gândești la chipul alb al omuluiDeparte de a timpului furie;Peste un vis se-ntinde ramura verde.Cruce și seară;Sunetul își învăluie cu brațele violete steauaCare se urcă spre ferestrele nelocuite.Deci tremură străinu-n întuneric,Care-și ridică în tăcere peste ființa umană pleoapele,E depărtarea; argintia … Citește mai mult

Georg Trakl – Ora Suferinței

de

Negru urmează în tomnatica grădină pasulStrălucirii lunii,Pe înghețate ziduri imensa noapte curge.Oh, spinoasa suferinței oră.În amurgita încăpere pâlpâie argintiu al singuraticului candelabru,Murind, căci el gândește întuneric,Pietrificatul capul lui se-nclină spre trecut.Beat de vin și de nocturnele cadențe.Mereu urmează urecheaBlândele sunete ale mierlei în tufiș de alun.Ore-ntunecate de rozarii. Cine ești tuFlaut singuratic,Frunți înfrigurate peste-ntunecate timpuri … Citește mai mult

Georg Trakl – Zefir

de

Jeluire oarbă-n vânt, extravagante zile de iarnă,Copilărie, încet ecoul pașilor la gardul negru dispare,Clopote prelungi de seară.În liniște se-așterne noaptea albă.În vise violete se prefac durerile și pacosteaPietrificatei vieți,Nu va renunța nicicând la ghimpii corpului în putrefacție.Adânc în somnolență suspină anxiosul suflet.Adânc vântul în copacii rupți,Și se clatină făptura jeluitoareA mamei prin pădurea solitară.Acest doliu … Citește mai mult

Georg Trakl – În Frunzișul Roșu Sunet de Chitară

de

În frunzișul roșu sunet de chitarăAl fetelor păr galben bate în vântLa gard stă Florii-Soarelui veșmânt.Trece prin nori de aur un car de vară.În umbre maronii muți odihnescBătrâni îmbrățișați prostește.Orfanul rugăciuni rosteșteÎn galben ton de muște ce roiesc.Femeile mai spală la pârâu,Iar hainele mai flutură pe sfoară.Micuța ce-mi plăcu odinioarăSe-ntoarce-n seara gri prin grâu.Vrăbii din … Citește mai mult

Georg Trakl – În Est

de

Sălbaticelor orgi furtunilor de iarnăSe-aseamănă cu a poporului mânie,Undele violete ale bătăliei,Desfrunzite stele.Cu sprâncene sparte, brațe argintiiFlutură muribunzilor soldați noaptea.În umbra tomnaticului frasinSuspină spiritele celor măcelăriți.Spinoasă sălbăticie orașul înconjoară.De pe trepte sângerânde alungă lunaÎngrozitele femei.Lupi sălbatici au pătruns prin poartă.

Georg Trakl – Moarta Biserică

de

Pe bănci întunecate ei stau înghesuițiȘi ridică-n sus doar stinsele priviriSpre cruce. Luminile clipesc încețoșate,Și tulburi ca acoperitul, rănitul căpătâi.Tămâia se ridică dintr-o cădelniță de aurSpre înălțimi, cântec de rugăciuni pe moarteSe duce-n fum, și apune nesigur-dulceBântuind în încăpere. Preotul mergeSpre altar; dar pare duhul obositPioaselor tradiții – un jalnic jucătorÎn fața rugătorilor cu inimi … Citește mai mult

Georg Trakl – Pe Mönchsberg

de

Pe unde, prin umbra-ntomnaților ulmi, coboară cărarea devastată,Departe de colibele de frunzare și păstori adormiți,Pururi sumbra făptură-a răcorii-l urmează pe pribeag.Peste puntea osoasă, vocea de hiacint a băiatuluiDomol spunând legenda uitată-a pădurii,O boală, mai blândă acum, tânguirea sălbatică-a fratelui.Un verziș sărăcăcios atinge astfel genunchiul străinului,Capul împietrit;Albastrul izvor mai aproape susură tânguirea femeilor.