Georg Trakl – Pasiune

Când Orfeu lăuta atinge,
Jelind un mort în grădina serii –
Cine ești tu ce zaci sub pomi înalți?
Murmură jalea-n tomnatecul stuf,
Iazul albastru.
Durere, făptura subțire a pruncului
Sângerie arde,
Mamă-ndurerată, în albastră manta
Învăluind sfânta ei durere.
O, a născutului, care moare
Înainte de-a gusta ardoarea
fructului, amara vinovăție.
Pe cine plângi sub pomi amurgiți?
Sora, dragoste neagră
A unei sălbatice specii,
A cărei ziuă se duce pe roți aurii.
O, a nopților pietate vine,
Hristos.
Ce taci sub negrii pomi –
A stelelor îngheț de noapte,
Nașterea Domnului
Și păstorii la ieslea de paie.
Luni albastre
Au scufundat ochii orbilor în orbite cuvioase.
Cauți un cadavru sub înverziții pomi
Mireasa ta,
Trandafirul argintiu
Plutind peste-nnoptata colină.
Pășind pe malul negru
Al morții,
Însângerată înflorește-n inimă floarea infernului.
Peste suspinânde ape aplecat
Vede mirele: chip holbat de lepră
Și părul ei flutură, nebună-n noapte.
Doi lupi în pădurea-ntunecată
Ne amestecăm sângele în a ei îmbrățișare
Și stelele speciei noaste cad pe noi.
O, ghimpele morții.
Răposați ne uităm unii spre alții pe Drumul Crucii
Și în ochi argintii
Se oglindesc negrele umbre ale sălbăticiei noastre,
Hidoase râsete că s-au zdrobit gurile noastre.
Trepte de spini se cufundă în beznă,
Roșul de pe-ale noastre picioare
Sângele se scurgă pe ogorul de piatră.
Pe valuri de purpură
Se leagănă adormita argintie.
Acela însă fu un pom zăpeziu
La poala colinei,
Un sălbatec scrutat din răni puroioase,
Din nou o piatră amuțită.
O, lina oră stelară
A acestei cristaline liniști,
Acolo-n spinoasa încăpere
Leprosu-ți chip de pe tine căzu.
Înnoptat răsună a sufletului cânt de coarde
Negru extaz
Plin la picioarele argintii a pocăitei
În grădini pierdute;
Și pe spinosul tufiș înmugurește albastra primăvară.
Sub pomii de măslini
Pășește îmbujoratul înger
Al dimineții din trupurile îndrăgostiților.