Versuri corectate și adnotate
Cândva, în poezii am cam mințit:„Nu pot iubi mai mult”, așa-am pretins,Dar mintea mea apoi s-a dumirit,Că flacăra a ars tot mai aprins.Iar Timpul trece și al lui hazardFăgăduințe, legi, va nimici,Distruge țeluri, ia al feței fardȘi iscusite minți va rătăci.Mă-ntreb atunci, când Timpul e tiran,De ce n-am zis, „La maximum iubesc”,Și chiar știind cum … Citește mai mult
Timpul scrie pe trupul meu versuriAtât de complicate încâtAproape de necitit,Își notează pe pielea mea ideileFără să mă întrebe.Literele lungi, răsucite, superbeMi le încolăcește de gât,Îmi mâzgălește în jurul ochilor,În jurul buzelor, raze subțiri,Le îngroașă.Apoi, ca la sfârșitul unui op,Se iscălește pe fruntea mea încă rotundă.Fără să mărturiseascăÎn ce scopTrimite prin mineAceste mesajeȘi cineVa trebui … Citește mai mult
Sarea din păr, de pe piele, de pe sandale,Și sare uscată pe gene, pe buze,Reziduuri ale unor dureri neegaleCa mareaTrecând dezgustător prin meduze;Urme de plâns ale unor ființeNeavând în comun decât rarDisperareaMăsurată-n minuteȘi, sărat și amar,Același gustAl jumătății trecuteDe secol, de vârstă, de an.Plaja în august,Ocean.
O secundă din zi,O secundă din ceas,E tot ce ne-a mai rămas.Un minut timorat,Un gând neschimbatNe țin uniți pe-amândoiȘi suntem doar noi. Dacă totu-i sfârșit,A mai rămas ceva,O secundă din timpA fost numai a mea.Timpul ne e dușmanInutil, grăbit și calmȘi-mi pare indiferent. Ne este-ndeajunsAcest sentiment ascunsNe țin uniți pe-amândoiȘi suntem doar noi.
Ieri!.. cenușa ce păstrează forma încă neschimbată,Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorții vânt;Ieri.. poveste, cu eroii – oase putrede-n mormânt.Astăzi?.. lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfințit,Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă și pândeșteȚarmul unde amintirea cu … Citește mai mult
Geamurile dialoghează cu ploaia – iar oglinzile zidurilor cuvântul • asfaltul cu luciul gâlgâind • într-adevăr – când plouă –parcă ferestrele – oglinzile şi labirinturile s-ar vomita unelepe altele • invers vine şi totuşi nu pleacă • nisipul e un şamanroşcat cu toate paginile întâmplărilor rupte • doar vântul semai întâmplă – doar ploaia-şi mai … Citește mai mult
La Pontul-Euxin, sub firmamentulEtern al dăruirilor totaleÎn foșnet de covoare și taftaleȘi-au potolit furtunile torentul.Trecutul calcă treptele fataleȚinându-se de mână cu prezentul.De-aici începe, magic, orientulCu feeriile-i transcedentale.Majestuoase falduri și danteleRăsfrâng și leagănă ciorchini de steleÎn ritmuri andantine și alegre.Pe sub ferestre-mi urcă și se lasăCu sfâșieri și lene de mătasăImensul fâșâit al Mării Negre.
Amurg.Cutezător se-nalțăGhețarul până la cer,Râzându-și de când lumeaDe crivăț și de ger.Spre frații lui de-alăturiTriumfător priveșteȘi haina cea de gheațăPe umeri îi sclipește.Iar soarele în lavă,Curgând pe vârfu-i nins,Îl schimbă, înroșindu-lÎntr-un crater nestins.Noapte.Târziu, în pacea nopțiiNăvalnice izvoare,Cu spumă-amestecate,S-azvârl tânguitoare.Din vreme-n vreme codriiÎnăbușit vuiesc,Și negrele furtuneÎn urlet se târăsc.În depărtări ghețarul,În lumea nopții pare,În zori de … Citește mai mult
Vasile Mic.Ca un perete-al lumii.Cu glasul ‘nalt ca un perete-al lumii,Pe o corabie de fildeș coborând târziu,Cu-n fluviu atârnând secera luniiDucându-se numai… luceferii îl știu.Constructor, el, de lumi, printr-un pustiu,Mereu în ochii-i albi luminile de trezviiÎl mângâiau?… atâta știuCă El e dus de-o vreme la cules de vii.Chiar neștiind, durerea-n neuitare îl duceaÎnspre un veac … Citește mai mult
La moara mea vin sacii plinide întuneric și de slavă;și moara-i macină lumini,și ora-i limpede și gravă.Și cerne sita! Ritmic cern,mușcând din clipe-n lunga trântă,grăunții timpului eternși moara-i macinăși cântă!Nu te opri! Îți dau să-mi beivăzduhul sufletului, moara,numai să-mi lașidin anii meicât peste veacuri să răsară.