Versuri corectate și adnotate
Cu astfel de-nsușiri e de-nțelesCă i-a sucit femeii capul, chiarDacă-ar fi fost cinstită, mai alesCă nu spera să-l vadă pe hoinar –Ea, se gândea adesea la deces,Căci nu dăduse semne și-n zadarÎl aștepta să poposească-n port.Când nu dai nici un semn, ești ca și mort.
S-au dus deci la Ridotto (mult aș vreaSă merg și eu deseară, căci mâhnitCum sunt de-o vreme-ncoace, n-ar stricaUn pic de veselie. Pe ghicitM-aș pune bucuros, aș încercaSă deslușesc obrazu-acoperitDe felurite măști și, din impas,M-aș furișa și eu, un sfert de ceas).
Pe lungi canaluri lunecă grăbitSau lent, pe sub Rialto, noapte, zi,Dau roată teatrelor c-un brâu cernitȘi-așteaptă în livrele, parc-ar fiÎn doliu, după câte-au suferit;Dar nu sunt pentru chin făcute, ciAdeseori duc haz și desfătăriCa și-un fiacru după-nmormântări.
Nevasta îl primi. Fu botezatDin nou de-arhimandrit. (Cică-a făcutBisericii, de hram, un dar bogat.)Zvârlind veșmântul său, cu împrumutLuă altul de la conte. Cerceta!Pe-amici mereu, cu fapte din trecutÎi veselea la mese. Eu, din toateSunt înclinat să cred pe jumătate.
Deci, Laura știind că-i păgubităS-o prindă zorii, după ce la balDansase șapte ore-nghesuită,Se pregătea să plece. Cu-al ei șalStătea, alături, contele. GrăbităDădea să iasă, când… minut fatal!Nătângi, gondolierii puși pe sfadă,Pe-un loc oprit se îmbulzeau, grămadă.
Ca spaniolii: oacheș ars de soarePe puntea navei, nalt și arătos,Deși-ntr-un fel doar negru de unsoare,Era un om cuminte, inimosȘi ne-ntrecut matrod. Ea, însă, careN-avea-n purtări nimica fioros,Trecea drept foarte, foarte greu de-atins,Ba, pentru mulți, aproape de ne’nvins.
Și ele-mi plac (iertați-mi nebunia!):Țăranca-mbujorată, cu ochi mari,Întunecați și-aprinși, melancoliaSenină-a doamnei, zâmbetu-i fugar,Privirea-i tăinuită, gingășiaCa dulcea climă dată țării-n dar,Cu sufletul în ochii-i, calde spuze,Și inima zbătându-se pe buze.
Ea spuse… Ce? Căci glasul îi pierise.Dar contele-l rugă să vină sus,Mult-potolit de cele ce-auzise.– „Să nu ne facem, zise el, de râsÎn fața lumii strânse. Pare-mi-seCă e mai nimerit ce-avem de spusS-o spunem fără martori. Nu e bineS-ajungi să-și bată lumea joc de tine!”
Urcă la bord cu-averea câștigată,Doar Domnul știe cum, punând în jocViața și-avutul. Cam necugetatăÎi fuse fapta, dar avu noroc.(Aici eu tac: n-aș vrea să iasă sfadă:Ciocnire de păreri.) La bun sorocAjunse vasul înghițind la mile.Doar lângă Bone a lâncezit trei zile.
Cu cât sporea averea, cu atâtSporea și dorul după țara saPe mări rătăcitor i s-a urât.Ca Robinson Crusoe se simțeaAdesea singur. Deci, s-a hotărâtSă-nchirieze-o navă ce treceaDin Spania spre Corfu, cu-o duzinăDe vâsle, și tutun de pipă plină.