stanci – Versuri.pro

Mihail Lermontov - Furtuna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În fum de nori furtuna urlă
Pe noaptea apelor adânci,
Se-nalță marea ca o turlă
Și se prăvale peste stânci;
Lung fulger – șarpe de jăratic –
Le-ncinge fruntea de granit,
Se luptă val cu val sălbatic
Și singur eu stau neclintit.
Stau neclintit… ce poate oare
Înfricoșa pe cel ce-a fost
Prădat de viața-nșelătoare
Și s-a jertfit fără de rost?
Pe cel ce-a îndurat ocara –
Năpârcă-n jurul frunții lui,
Încolăcindu-se ca para
De foc pe stâncile silhui?
Detună! Fulgeră! Te-ntrece,
Furtună! Sparge-te, senin!
Eu stau netulburat și rece
Și zbuciumul îmi e străin.

Johann Wolfgang Von Goethe - Surpriza Puternică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un fluviu saltă-n vadul stâncii goale
Cu oceanu-n grabă să se-mbine;
Din prund în prunduri largi, răsfrânt în sine,
Fără odihnă-aleargă jos în vale.
Demonic dintr-o dată se prăvale
– Un munte-mpădurit în urmă-i vine –
Când Oreas în drum i se-aține,
Grăbește pasul, nu ezită-n cale.
Țâșnesc talazuri, sar napi, se-alină,
Se umflă iar, sorbindu-se pe ele,
Cu tatăl ocean mereu în față.
Se clatină și cad în apa lină,
Răsfrânte-ntrezăresc un cer cu stele
Izbit de stânci, precum o nouă viață.

George Coșbuc - Stâncile Strigă Amin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Bătrân de vârstă, gârbov și slab d-un negru chin,
Prin țară umbla Beda, ca vecinic peregrin.
Din sate-n sate trece, prin țări călătorește
Și dreapta religiune prin vorbe o lățește.
Dar fiind el, sărmanul, orbit de ani era,
Un prunc, ca drept tovarăș, de mână îl purta.
Odată, prin o vale, copilul l-a purtat
În loc cu stânci mărețe și multe sămânat.
Aicea stând bătrânul puțin, se odihnește,
Copilul însă-n glumă se-ntoarce și-i vorbește:
„Cinstite părinte, nu-i bine a sta-n drum;
Mulțimea te așteaptă, deci scoală-te acum
Și predica o ține.” Bătrânul se ridică
Cătându-și textu; -ndată-l citește și explică,
Așa de blând și dulce, cât lacrimi de drag
Brăzdau zbârcita față a tristului moșneag.
Copilul nebunatec râdea cu hohot mare
Văzând cum ține sfântul la pietre cuvântare,
Cum glasul lui răsună și flutură în vânt:
Dar, iată, când bătrânul încheie-al său cuvânt,
Când face semnul crucii, atuncea odată
Din crânguri se înalță o șoaptă fermecată
Și mii de mii de glasuri din vale repet lin:
„Pe-a veacurilor veacuri, Amin, părinte-Amin!”
Să sparie copilul; pe loc îngenunchiează,
Și sfântului părinte păcatul își trădează,
Cu lacrămi de căință, de jele prigonit.
Și Beda stă ș-ascultă și zice umilit:
„Tu n-ai cetit, copile, scriptura ce vorbește,
Când tace omenirea, chiar stânca glăsuiește.
Însamnă-ți asta bine și nu o mai uita:
Că tot așa se poate o piatră a schimba
În inima umană, precum inima încă
Adeseori se schimbă în piatră și în stâncă!”

Petre Stoica - Dorm Vulturii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe stânci lipite grav de cer
vulturii intrați în toamnă
dorm somnul marilor legende
și liniștea și pacea lor
nimic acum nu le-o mai fură:
nici legănarea brazilor, domoală,
nici țipătul de cerb îndepărtat,
nici pâcla care vine, sură.
Pe stâncile lipite grav de cer
par singuratice statui albastre
ce-nfruntă viscole ce vin
cu bice lungi de foc și fier.
Dorm vulturii intrați în toamnă
pe stânci lipite grav de cer.

Eugenio Montale - Mediterana

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Învolburat se-abate
pe capul meu plecat
un zvon de aspră ceartă.
Arde țărâna străbătută
de strâmba umbra a pinilor maritimi,
și mării din fundal îi face văl
mai mult decât privirii crengile, zăduful
ce câteodat’ erupe din solul despicat.
Când surdă ori nu, fierberea apelor
învârtejite
lângă fâșii de țărm uscate mă ajunge:
e sau un bubuit sau e o ploaie
de spumă peste stânci.
Cum înalț privirea, iată că-ncetează
răgetele deasupra; și țâșnesc
spre apa foșnitoare,
săgeți albastru-albe, două gaițe.

Tomas Transtromer - Pe Steiuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe un colț de stâncă / sub soare – caprele / pășteau foc. →

Alexandru Philippide - Niște Stânci

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cândva în munți am dat de niște stânci
Care cântau. Sau, poate, soarele
Cânta din ele-așa cum în vechime
Scotea, se zice, sunete de liră
Dintr-un colos de piatră, în Egipt.
Poate-or fi fost și ele statui odinioară;
N-a spus lui Alexandru Machedon
Un sculptor că e gata să-i cioplească
Statuia dintr-un munte,
C-un râu pe umăr și-un oraș în palmă?
Privindu-le mai bine, m-am gândit
Că steiurile acelea sunt niște sarcofagii
În care-au fost înmormântați giganții,
Și ticăitul meșter sculptor Timpul
Le-a tot cioplit pân’ le-a făcut asemenea
Cu trupurile dinăuntru!..
Dar cântecul, o cântecul acela,
Pe care eu l-am auzit, de unde,
Din tăceri străvechi și lungi și-adânci
S-a strâns ivindu-se-n acele stânci?

Aleksandr Blok - Cascada

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Se-nserează, balta sură
Aburi albi înalță iar,
Colo-n colț la cotitură
Se aprinde-un felinar.
Ziua trece, zarva moare,
De pe-a stâncilor grămadă
Năvălind pustiitoare
Vine-n vuiet o cascadă.
Printre stânci de vreme roase
Malu-i neted și abrupt,
Trec bulboanele spumoase,
Negre stânci sunt dedesupt.
Ca și biciul ce-l prăvale
Creatorul – e urgia
Care duce stânci la vale,
Le tocește temelia.
Parcă răzbunând un frate
Zboară-ntreg masivu-n jos,
Stau grămezile-atârnate
Peste-un mal prăpăstios.
Apa nu mai clocotește
Și cascada-i potolită.
Prin prăpăstii, voinicește
Omul trece-ntr-o clipită.
Nu e clocot de cascadă,
Nu e vuiet, și-i pustiu..
Printre stânci ce stau grămadă
Serpuiește un pârâu.

William Carlos Williams - Omul Mării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Marea-l va izbi mereu cu valurile,
dar coastele lui albe de piatră spălată
călărind pe pânzele spumei
sau pe hula de fund, sau pe talazurile
cu-albatroşi
sunt ale unui om încăpăţânat.
El cheamă furtuna, el
trăieşte din ea! Instinct
cu temeri care nu sunt temeri,
ci ghimpii extazului,
o licoare secretă, un foc
care-i inflamează sângele
până când acesta devine-atât de rece
încât stâncile par să sară în mare,
şi nu marea să le îmbrăţişeze. Ele se-avântă
spre larg pentru a prinde navele
sau chiar cerul care
se apleacă spre-a fi sfâşiat.
Acestora el le strigă,
acesta sunt eu! Eu sunt aceste stânci!
În lipsa mea nimic nu poate râde.

Wolf Von Aichelburg - Pontus Euxinus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Spre mare se avântă în rotunjiri depline,
imaculate stânci. Direcţia de-ai şti,
chiar vag măcar, ai acosta cu bine
la poale de Parnas, tărâm de poezii.
Dar te pândeşte din nisip un turn de pază,
auzi soldaţi strigând la intervale,
lopata, la poruncă, greu îşi taie cale
prin lut şi buruieni, în arşiţa de amiază.
Nu vezi talazurile ce se sparg de stâncă
dar laşi răcoarea lor să te cuprindă-n gând
iar de ţii ochii-nchişi, parcă le-auzi cântând
şi vezi, ca pe sub apă, o lumin-adâncă.
De-ai fi o pasăre, măcar pentru o zi
n evadări spre înălţimi te-ai pierde,
dar ca delfin, prin sori scăldaţi în verde
de-al Lemnosului tărm brizanţii te-ar zdrobi.
În rotunjiri depline, se avântă înspre mare
imaculate stânci. Pluteşte peste unde!
Sugrumători neputincioşi să se scufunde,
din coame înspumate viaţa ta răsare.