Învolburat se-abate
pe capul meu plecat
un zvon de aspră ceartă.
Arde țărâna străbătută
de strâmba umbra a pinilor maritimi,
și mării din fundal îi face văl
mai mult decât privirii crengile, zăduful
ce câteodat’ erupe din solul despicat.
Când surdă ori nu, fierberea apelor
învârtejite
lângă fâșii de țărm uscate mă ajunge:
e sau un bubuit sau e o ploaie
de spumă peste stânci.
Cum înalț privirea, iată că-ncetează
răgetele deasupra; și țâșnesc
spre apa foșnitoare,
săgeți albastru-albe, două gaițe.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă de la malul mării Mediterane, surprinzând atât aspecte ale naturii dezlănțuite, cât și momente de liniște și contemplare. Observatorul reflectă asupra zbuciumului interior în contrast cu frumusețea și forța naturii.