Versuri corectate și adnotate
Lacul, ca o cosmică lacrimă a serii,tăcuse.Semnul, cine i-l făcuse?Plopii,degete pe buzele verzi ale verii.Peștii, neprinși încă de pictori,își jucau nimbul pe luciul apei.Și-n paraclisul cu ctitori,se umezise durerea pe marginea pleoapei.
Nimic, niciun cuvântDin liniștea ta te întorcica un fir de iarbă spre sudși eu spre pământ.
Nu cu sângele te mai țip, Lumina mea,nu cu gura.Nu cu vorbe, cu tăcerea lumilor te rostesc.Cu ochii tăcerii te văd încă.Fulgerul tăceriiîl ridic spre tineca un țipătși-i spun: naște și luminează,și ce luminezi, luminează odată pentrutotdeauna,și ce vezi,fă să nu se mai termine niciodată.
Între mâinile noastre gângania moare –era un proverb dezamăgit.Sub ochii noștri platanul se spânzură –era un poemce se-mpotrivea cuvintelor noastre.Trebuie să ne coasem buzeleși să ne pedepsim melodiile.Mai târziu, fraților:stuful, rândunica de noapte,marmura, catifeauavor găsi pentru noiun grai nou-nouț.
(1749-1832)În traducerea lui Christian W. Schenk.Peste piscurile toateE tăcere,Pe vârfuri de copaci, nemișcate,Simți și tuDoar o adiere de vânt;Așteaptă! În curândTe vei odihni și tu.Trad: Christian W. Schenk
Cum pe o scenă bietul cabotinÎși uită rolul, că-i e temător,Iar animalul, de mânie plin,Se moleșește-apoi foarte ușor.Neîncrezător, mai uit și eu să spunCuvinte de iubire fel de felȘi singur mă iubesc, pierzând ce-i bun,Împovărat de-acest amor rebel.Dar cu privirea mea plină de dor,Din piept cuvinte parcă profețind,Ce vrea și recompensă și amorVoi fi mai … Citește mai mult
Nimic nu va mai veni.Primăvară nu va mai fi.Calendare de mii de ani o prevestesc tuturor.Dar nici vară și nici ce sună atât de frumosprecum „văratic” –nu va mai veni nimic.Să nu plângi,spune o muzică.În restnimeninu spunenimic.
Umbre și ele obosite, scaunele.Tavanul e rănit pe alocuri de o lampă.Absorb lumina fără vlagă obiectele din restulodăii ca o grotă. E vată sau norul?Tăcerea, vestea, încetulmers a fel de fel de obsesii..Tavanul e rănit pe alocuri de o lampă.
Atunci de ce tăcerea astaAtât de densă, de îngrozitoare?Ba comunicăm cu cei de dincoloTot timpulDar nu mai avem ce să ne spunem.
Taci molcom, nu trezi nici dorAdânc în suflet, nici fior,Căci ele scapără și pier,Precum luceferii din cerRăsar ca să apună iar, –Tu taci și ia aminte doar.Simțirea cui să ți-o încrezi?Iar când te doare, să nu creziCă alții te-au și înțeles.Un gând rostit e un eres…Nu sparge unda de cleștar,Tu taci și soarbe-i vlaga doar.Rămâi … Citește mai mult