În Umbra Materiei tace un sfinx
Gândind Piramide.
Morganicul ciclu de ”viață ca vis”
Prin Om se deschide.
Cu mâini rugătoare spre Cerul-altar
Cu poarta închisă.
Viețile noastre cerșesc în zadar
Lumina promisă.
Căzute-n delir, babiloane în noi
Ard holocaustic.
Și pier doborâte-n pierdutul război
Mefisto-faustic.
Au boabele vieților noastre vreun rost
Semănate pe vânt?.
Merită irul de arderi ce-am fost
Pentru fumul ce sunt?.
În frig, întuneric și post
Cerșeam mântuirea.
Dar răni căutările-au fost
Și rană găsirea!.
Materia toată e-n giulgi
Sub gerul fierbinte.
Cădem pe planetă ca fulgi
Topiți pe morminte.
Morganicul ciclu de ”viață ca vis”
Cu om se închide.
În Templul Materiei Rage un Sfinx
Zdrobind piramide.
Ni-s viețile ”arderi de tot”
Sufletul scrum mi-i.
Când Sfinxul-Hienă se linge pe bot
De Sângele Lumii.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura ciclică a existenței umane, văzută ca un vis în umbra materiei. Ea reflectă asupra căutării zadarnice a luminii și mântuirii, culminând cu un sentiment de deznădejde și distrugere.