Atunci când meditez, mă duc departe
Veghez de pe-o stâncă, simt vânt rece pe spate
Miroase a moarte, păcatele-s toate coapte
Mi-arunci porunci, fii sigur c-o să le-ncalc pe toate.
Calc pe poteci uscate, văd lacuri secate
Pe altă parte văd lavă cum iese din crater
În întuneric gălăgia se naște din șoapte
Și șoaptele-s peste tot, să tac nu pot.
Scuip foc s-atrag potop peste regate
Văd scrijelit pe-un pom niște cuvinte moarte
„Rău venit în grădina cu plante sufocate”
Zău c-am ajuns pe tărâmuri tare rău famate.
Da’ nu mă-ntorc acum, merg mai departe
Văd templul și intrarea lui e destul de-aproape
Ridic sigiliul antic de pe sceptru și toate
Bestiile ce păzeau intrarea sunt terifiate.
Merg încet cu pas apăsat și stau toate
Umile și cu cele 3 capete plecate
Intru și văd pereții pavati cu texte sacre
Secrete și istorii groaznice, imperiul cade.
Apar doi sfinxși, unul de foc altul de piatră
Și mă flanchează înțelegând c-au rol de gardă
Văd pe-un postament o clepsidră veche și spartă
Mă simt ciudat și parcă e ceva ce-mi scapă.
Mă așteaptă tronul în capătul camerei
E plin de entități ce poartă la gât scarabei
Simt freamătul mulțimii, au ochii atintiți spre mine
Mă uit la sfinxși întrebător, înțeleg că-i totul bine.
Mă așez pe tron, atent la mișcări ca șahiștii
În dreapta și-n stânga mea veghează sfinxșii
Apare Anubis în fața mea și-ngenunchează
Și-mi zice apăsat ‘bine ai revenit acasă’
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie inițiatică într-un tărâm mistic, unde protagonistul depășește obstacole și ajunge să-și revendice tronul. Este o metaforă despre descoperirea puterii interioare și acceptarea destinului.