Stăm suspendați de gravitații
În echilibrul spre funebru;
Cu scut fragil de radiații
Fugim, în Univers tenebru.
Suntem o piatră aruncată,
Rotindu-ne p-un lac de spațiu.
Trăim pe-o scoarță sfârtecată,
Filozofând, într-un nesațiu.
Ne încălzim printre explozii
Dintr-un cuptor fără control;
Ne supraestimăm, nerozii
Îndoctrinați, c-avem vreun rol.
Nu stăpânim nici uragane,
Aversele ne-neacă semeni.
Piese, n-avem de schimb d-organe.
Pretinși, la Univers, de gemeni?!.
Suntem pild-a infatuării,
Infimii, ce jucăm „la mare”.
Trăim din gustul poluării
Sfârșind printre furtuni solare.
Oh, Doamne, cum ne-o merităm
Și soartă și tristeți, nevoi;
Imperturbabili n-abdicăm.
Sfârșitul, vrem să-l facem noi!
Sensul versurilor
Piesa descrie starea precară a planetei și a umanității, evidențiind infatuarea și distrugerea mediului înconjurător. Se conturează un viitor sumbru, unde omenirea își merită soarta prin acțiunile sale.