Versuri corectate și adnotate
Nu știe să ceară, cunoaște ofrandă.De rană de trup, sau de spirit… nu știe.În ger credincios va dormi pe verandăȘi-n zori te deșteaptă-n sublim, feerie.Un fir de mătase-i ieșit din cocon,O pulbere fină-n carat de lingou…Mişcări de-adiere-n atins de-un pardon,Cum strigăt de dor la iubirea-n ecou.Șuvițe de miere întinse-n nectarLas dâră suavă de dulce Zefir.În … Citește mai mult
Zile-am de sensibilitate,Când tânguiesc de frumusețePierdut în imponderabilitate,Ușor, doar fum, delicatețe.Nici fulg nu sunt, doar șir de lacrimi,Cu gust sărat de val de măriÎn unduiri pe-obraji de patimiCe spală tot cu timp, uitări.Sunt doar o gheară de suspineCe-mi ține pieptul în suspens;N-am niciun sens, de-n jur de mine..Îs plecat fără prezent, un mers!…. Fără de … Citește mai mult
E hărăzit într-un etern cuceritor,Capabil de-adieri încântătoareDe-a ţine-n braţe firicel de floare,Sau de-a zdrobi duşman, biruitor.E suflet oare, sau e-un tot cu trupDe armăsar, asiduu nărăvaş.E-o minte abilă ce ideile-i erupŞi-l face trubadur, dintr-un arcaş.E-apărător de teritorii, chiar şi cadeRăpus de-amor, pentr-o iubită castă,Ce-o ia să-şi facă darul de nevastă,Sau moare-n pas de marş printre … Citește mai mult
Totul a început într-o zi ploioasă de august, într-o maternitate murdară din Câmpina, unde zilnic se nasc peste 20 de copii. Pe 25 august, o femeie cu părul lung, șatenă, cu ochii mari și migdalați, plângea de durere în salon. Intrăse în travaliu, urma să nască. A doua zi când s-a trezit, asistenta i-a adus … Citește mai mult
E o rană în scândura ușiiunde-am bătut și n-a răspuns nimeni.Deschideți ușa cu grijă,să nu loviți rana cu cheia.
Copil să fii, să te gândeștiînchis în lumea celor mari.Copil să fii, sfios să treciȘi să asculți cuvinte.Să bată vântul pentru toți,Dar pentru tine el să-nsemne altceva,Să simți că ești nemuritor.Să fii curat și să te-ascunziDe vina celorlalți,De nori să-ți fie milă,Și de schimbarea lorDe care nu sunt vinovați.
Plantele suferă cum suferim și noi.De ce n-ar suferidacă asta e cheia unității lumii?Floarea suferă, atinsăde mâna inconștientă.Se ascunde un plâns înăbușitîn docilitatea ei.Piatra e o suferințăparalitică, eternă.Nu avem noi, animalele,nici măcar privilegiul de-a suferi.
Într-o pădureDe pini am fost,Umblam de plăcereȘi fără rost.În umbră o floareVăzui sub picior,Ca stea licărind,Ca pur ochișor.Am vrut s-o culeg, darAtunci se-auzi:Culeasă, ofilităPetală voi fi!.Îndată am scos-oCu țărâna pe ea,Din strat am luat-oÎn camera mea.Din nou am sădit-oÎn loc liniștit;De-atunci pentru mineMereu a-nflorit.
Vremelnic sensibilulDoar ca simbol survine;Aici intangibilulEvidență devine;Aici genuinul ne-Rostibil s-a spus;Etern-Femininul neTrage în sus.
Flaut în noaptea solitară,Prezență lichidă a unei lacrimi,Toată tăcerea pământuluiE în petalele florii tale.Răspândește-ți polenul în umbră,Suflet ce plânge fără de sunet,Miere curgând dintr-o întunecatăGură, mișcările tale lente ritmeazăCu pulsul serilor blânde de vară,Așa că tu fă-ne a crede că cerulDansează fiindcă un orb a cântat.