Focul care trosnește
e viguros în vatră
și-aerul obscur apasă
o nehotărâtă lume. Un bătrân ostenit
doarme lângă-un ceaun
un somn de părăsit.
În astă lumină-abisală
ce bronzul închipuie, nu te trezi,
adormitule! Iar tu, care treci,
urmează-ncet; dar înainte
o creangă s-adaugă în focul
din vatră și un con de pin
de pe jos în coșul aruncat
departe: cad pe pământ
proviziile păstrate
pentru ultimul drum.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă statică, contemplativă, în jurul unui foc. Un bătrân doarme, iar proviziile pentru ultimul drum sunt pregătite, sugerând o meditație asupra mortalității și a inevitabilității sfârșitului.