Versuri corectate și adnotate
De mari fluturi sărutată,Pe-o movilă — artificială,E pagoda argintatăDe zâmbirea matinală.Umbra pomilor, mișcată,O dezbracă, virginală,De mari fluturi sărutatăPe-o movilă — artificială.Picurând, diamantată,Porțelanul roz i-l spalăRoua tainic deșiratăPe fațada sculpturală,De mari fluturi sărutată.
Rondelul meu.Când am fost ură am fost mare,Dar, astăzi, cu desăvârșireSunt mare, că mă simt iubire,Sunt mare, căci mă simt uitare.Ești mare când n-ai îndurare,Dar te ridici mai sus de fireCând ți-este inima iubire,Când ți-este sufletul iertare.Știu: toate sunt o-ndurerare,Prin viață trecem în neștire,Dar mângâierea e-n iubire,De-ar fi restristea cât de mare,Și înălțarea e-n iertare.
Rondelul oglinzii.Din al oglinzii luciu rece,De apă-adâncă, se desfaceO liniște de dulce pace,Ce-ntregul suflet mi-l petrece.Obida vrând să mă înece,Zadarnic firea și-o preface.Din al oglinzii luciu rece,Uitarea numai se desface.Chiar dorul vieții-n mine tace-Izvor ce gata e să sece;Și pe-al meu chip, ce-n umbră zace,Un fel de vis de opium treceDin al oglinzii luciu rece.
Rondelul coroanelor nepieritoare.Coroane-n veci nepieritoareDintre frunzișurile mariAle bătrânilor stejari:Mi-așterne umbra sub picioare.Ducându-mi pașii solitari,Pe sub pădurea cântătoare,Coroane-n veci nepieritoareSimt în frunzișurile mari.Aleea e-n apus de soare. –Se urcă flăcări tot mai tari,Și se răsfrâng, scânteietoare,Printre copacii seculari,Coroane-n veci nepieritoare.
Rondelul orașului mic,Orașul mic te fură-ncetCu ale lui tăcute strade,Cu oameni proști, dar cumsecade,Ce nici nu știu că sunt poet.Cu centrul intim și cochet,Și fără case cu arcade;Orașul mic te fură-ncetCu ale lui tăcute strade.Prin umbra parcului discret,Nu se strecoară mascaradeȘi nu s-aud în el tiradeDespre-al politicei secret.Orașul mic te fură-ncet.
Rondelul țiganilor.Țiganii merg fără-ncetare-Nu știu nici ei când au pornit,Dar se tot duc necontenit,Împinși de-o veșnică chemare.Cu galbeni ochi pierduți în zare, –De când se știu s-au pomenit-Țiganii merg fără-ncetare:Nu știu nici ei când au pornit.Mereu țigani, -cu mic, cu mare,Au tot născut și-au tot murit-Și tot spre visul ne-mplinit,Răpiți de-aceeași aiurare,Țiganii merg fără-ncetare.
Rondelul cercetașilor.Mai mari, mai mici, trec cercetașiiUn print din suflet i-a desprins,Pe toți în ochi cu foc nestins,La tot spre-a fi cu el părtașii.Ca mâine ei vor fi ostașiiSub steagul țării neînvins,Cu mici, cu mari, trec cercetașii-Un print din suflet i-a desprins.Oricât le suntem ‘naintașii,De focul sfânt ce l-am aprins,Ne este sufletul cuprins,Și-ai noii țări … Citește mai mult
Rondelul morii.Șoptiri și cântece vrăjiteO-mpăciuire torc sub plute,Ca flaute și alăuteLa șocul morii parasite.Amărăciunile trăiteÎn stinse zări rămân pierdute.Șoptiri și cântece vrăjiteO-mpăciuire torc sub plute.Mucegairile-nverziteÎmbracă jgheaburile muteCu florile lor ne-ntrecute,Iar peste apele-adormite,Șoptiri și cântece vrăjite.
Rondelul ctitorilor.În zugrăveala învechităEl, searbăd; ea, cu ruje aprinse,Biserica de ei clădităO țin cu degete întinse.Năluci din vechiul timp desprinse,Știu viața lor că e sfârșităÎn zugrăveala învechită,El, searbăd; ea, cu ruje aprinse.Și nu-și blestemă-a lor ursită,Dar orice candeli când văd stinse,Și sfânta slujbă părăsită,Ei plâng cu lacrimi neînviseÎn zugrăveala învechită.
Rondelul privighetoarei.Privighetoarea-nvietoareA-ntremătorilor fiori,Deșteaptă prin caisii-n floareAle zefirilor viori.E ca-ntr-o altă sărbătoarePrintre-ale pomilor ninsoriPrivighetoarea-nvietoare.A-ntremătorilor fiori.Și printre tihna lucitoareCe-și varsă luna din comori,De viață e redătătoarePentru-orice searbezi muritori,Privighetoarea-nvietoare.