Adrian Păunescu – Singuri
Dar hai să privim cum se cadeAtât cât se poate vedea,Prăpădul din frunzele toamnei,Prăpădul din inima mea.Căci noi, fără frunzele-acestea,Ce astăzi din nou nu mai sunt,Ca pasărea fără de pene,Așa am rămas pe pământ.La ora cortinelor rupteȘi-a nopților lungi de la nord,Prăpădul, el singur, vorbește,Și-apoi tot el nu e de-acord.Sămânța bolnavă de sineÎn brazda se-așează … Citește mai mult