Versuri corectate și adnotate
Farduri, farduri, farduri… nopți și zile și nopți și zileIese luna pe fereastră, intră femeia mirosind a permanganat și zambileO mână scânteind în mănușa de piele de salamandră deschiderobinetul, și capul lui Dowel sughiță în microfon (penibil)farduri… trese… capul lui Dowel ca un triplu pistol de argintvorbește sau nu, traversat de un focar epileptic, de … Citește mai mult
La ce-i bună poezia în vreme de secetă,dacă nu poate aduce măcar rouă în ochiiînsetați ai ierbii?Așa că habar n-am de cemai citesc și scriu în continuare ca un perpetuum mobile dezinteresat, pardon, dezafectat.Acum înțeleg totuși că numai tu,Anna Frank,ai ghiozdanul plin cu ploi, dar și proiectulurmătorului potopîn versuri.Costel Zăgan, CONTRAJURNALUL ANNEI FRANK
30 iulie 1980.Am intrat în Paradis prin ușa din dos,O intrare modestă, curată,Fără vre-un Petru privind fioros,În locul lui, o fată.Nu-mi ceru acte, decorații,Certificat de bună purtare,Se interesa de voiajul prin spații,Cum m-am simțit aproape de soare.Discuția-ntre noi se scurgea lin,Parcă eram amici dintotdeauna,Pe buze-i tremura un zâmbet finȘi la un moment dat mi-a întins … Citește mai mult
E-atât de bine să stai ușor în zi. Să cânți încet, să nu auziCum ierburi cresc, să muști din traiul ca un mărSă mergi pe drumul neted lângă pomii uziȘi să visezi cu palma rătăcită-n basme și în păr.Prin lanuri să pășești cu munții – șal pe umeriLa gât, fâșii de zări să-ți legi cravate,Germanice … Citește mai mult
Ce te legeni, codrule,Fără ploaie, fără vânt,Cu crengile la pământ?De ce nu m-aş legăna,Dacă trece vremea mea!Ziua scade, noaptea creşteŞi frunzişul mi-l răreşte.Bate vântul frunza-n dungă –Cântăreţii mi-i alungă;Bate vântul dintr-o parte –Iarna-i ici, vara-i departe.Şi de ce să nu mă plec,Dacă păsările trec!Peste vârf de rămureleTrec în stoluri rândurele,Ducând gândurile meleŞi norocul meu cu … Citește mai mult
În amintirea actriței Eugenia Dragomirescu.I.Purificat de dragostea mea freamătSimțind natura-n trupul de alături.Coboară gându-n subsuoara caldă;O, nimeni mai nebun ca mine nu e!Dau toate cărțile din lume numaiSă înțeleg ce-i carnea ta, iubito!Ai fost șuvoi de lavă și luminiAtunci când ni s-a rupt din soare glia;Din firea ta umană astăzi simt,Să-nfrunte evul nostru, cum emanăMetalele … Citește mai mult
Dimineața mă scol ca fiecareși-mi pregătesc poemul de plecare.Beau apoi cafeaua lacteeîmpreună cu vreo femeie.Pe care ieri-noapteam iubit-o cât șapte.Și totuși nu-s prea lămuritacesta-i poemul spre infinit.Costel Zăgan, Hiperbole blitz
Înserare…Apusuri prismaticeAcea melancolie mai dulceȘi decorul aspru,Roșu, precum roșul stacojiu al oțetarilor toamna.Îmi voi aminti,Nu doar de dragul rememorării,Ci pentru străduința noastră lacomă cerămâneIntegrată în eternitate și nerăbdătoareÎn lupta pentru mai bineȚipete, pierdute acum,În lumea de jos nu-și mai găsesc refugiuÎn catastrofa rece a lacrimilor.
Doi tineri sărutându-se pe-o bancă.Deasupra, două chei franceze – noi.Vântul de toamnă are să-i despartăvânzându-i separat, pe-un pumn de raze.La capătul aleilor, fecioareașteaptă-n Forduri, claxonând discret.O, iarbă grasă sfârâind a lacrimi!..Mai jos, e un etaj cu orologiistătute. Și mai jos sunt împărații.Dar – iată luna surâzând limfatic:la miezul nopții, ca o fată-n casăne ține sufletul … Citește mai mult
Neguri albe, străluciteNaște luna argintie,Ea le scoate peste ape,Le întinde pe câmpie.S-adun flori în șezătoareDe păianjen tort să rumpă,Și anină-n haina nopțiiBoabe mari de piatră scumpă.Lângă lac, pe care noriiAu urzit o umbră fină,Ruptă de mișcări de valuriCa de bulgări de lumină.Dându-și trestia-ntr-o parte,Stă copila lin plecată,Trandafiri aruncă roșiiPeste unda fermecată.Ca să vad-un chip, se … Citește mai mult