Mic sălaș în sineala obloanelor
Care veșnic la tine mă chemi-
Prea aproape mi-e zvâcnetul anilor
Spulberați printre neguri și vremi.
Codrul, lunca visez adese
Și tomnatecul nostru lan,
Peste care sură se țese
Stamba cerului nordic sărman.
Nu-mi doresc un afund de lume,
Înclinat spre încântec nu-s,
Dar în suflet păstrez fără nume
Gingășia aleanului rus.
Îndrăgit-am cărunții cocori
Ce în zarea pustie tot țipă,
Că nu văd, pribegind pe sub nori,
Vreun ogor mănos sub aripă.
Doar mestecenii foșnesc în vânt,
Doar răchite golașe și ude,
Chiot lung de tâlhari se aude,
Ce te bagă de viu în pământ.
Cât nu cerc să-mi descânt de iubit,
Nu mă-ascultă simțirea păgână,
Drag îmi este mult, glie bătrână
În săraca ta haină de cit.
De aceea și zvâcnetul anilor
Mai aproape-mi adie din vremi.
Mic sălaș în sineala obloanelor
Care veșnic la tine mă chemi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de nostalgie și dorință pentru un loc familiar, un mic sălaș. Vorbitorul își amintește de frumusețea naturii și de trecut, simțind o legătură puternică cu glia bătrână, chiar și în sărăcia ei.