Versuri corectate și adnotate
În amintirea actriței Eugenia Dragomirescu.I.Purificat de dragostea mea freamătSimțind natura-n trupul de alături.Coboară gându-n subsuoara caldă;O, nimeni mai nebun ca mine nu e!Dau toate cărțile din lume numaiSă înțeleg ce-i carnea ta, iubito!Ai fost șuvoi de lavă și luminiAtunci când ni s-a rupt din soare glia;Din firea ta umană astăzi simt,Să-nfrunte evul nostru, cum emanăMetalele … Citește mai mult
Dimineața mă scol ca fiecareși-mi pregătesc poemul de plecare.Beau apoi cafeaua lacteeîmpreună cu vreo femeie.Pe care ieri-noapteam iubit-o cât șapte.Și totuși nu-s prea lămuritacesta-i poemul spre infinit.Costel Zăgan, Hiperbole blitz
Înserare…Apusuri prismaticeAcea melancolie mai dulceȘi decorul aspru,Roșu, precum roșul stacojiu al oțetarilor toamna.Îmi voi aminti,Nu doar de dragul rememorării,Ci pentru străduința noastră lacomă cerămâneIntegrată în eternitate și nerăbdătoareÎn lupta pentru mai bineȚipete, pierdute acum,În lumea de jos nu-și mai găsesc refugiuÎn catastrofa rece a lacrimilor.
Doi tineri sărutându-se pe-o bancă.Deasupra, două chei franceze – noi.Vântul de toamnă are să-i despartăvânzându-i separat, pe-un pumn de raze.La capătul aleilor, fecioareașteaptă-n Forduri, claxonând discret.O, iarbă grasă sfârâind a lacrimi!..Mai jos, e un etaj cu orologiistătute. Și mai jos sunt împărații.Dar – iată luna surâzând limfatic:la miezul nopții, ca o fată-n casăne ține sufletul … Citește mai mult
Neguri albe, străluciteNaște luna argintie,Ea le scoate peste ape,Le întinde pe câmpie.S-adun flori în șezătoareDe păianjen tort să rumpă,Și anină-n haina nopțiiBoabe mari de piatră scumpă.Lângă lac, pe care noriiAu urzit o umbră fină,Ruptă de mișcări de valuriCa de bulgări de lumină.Dându-și trestia-ntr-o parte,Stă copila lin plecată,Trandafiri aruncă roșiiPeste unda fermecată.Ca să vad-un chip, se … Citește mai mult
Păzește-ulucile-o vădanăCu plete grase sub maramă,Cu șolduri late, legănate.Amurg. Molatic așezatePe bănci: copile, țânce, babe.Rod câini flocoși din groase labe.Troznește-uscat câte-un căscat.Un flăcăuaș încălecatÎmproașcă fum spinos din ochi,Din nări. De deochiRoșesc pistruii-n amurgire.Pe gard se lasă-un cer subțire.Cuptoare cocoșate-n lut.Din când în când un muget mutȘi umed sau un nechezat.Răspunde-ncet un alt căscat.Prin ierburi, grieri … Citește mai mult
Şi totuşi,satul meu natalnu-i doar o amintire.Îl simt cum se înalţăpe oasele cuvintelor melede dragoste.Îl văd cum aleargăgloată fericită de copiispre viitor. Însă, doamnelor şi domnilor,satul meu natal nu se reducela nicio comparaţie,oricât de meşteşugită ar fi. Repet, în satul meu natalviitorul circulă liber,iar oamenii se iubesccu ferestrele deschise spre rai. Costel Zăgan, ODE GINGAŞE
Epigonii vechi și noi… parodie-pamflet, specie literară nerecomandată celor lipsiți de umorul sănătos cu care suntem înzestrați, din belșug, noi, oamenii cu adevărat deosebiți (!)..Mi-a sunat, ieri, telefonul, numărul era „ascuns”,Am avut o ezitare, însă, totuși, am răspuns..Vocea unei secretare, cu accent necunoscut:Legătura cu Maestrul.. numai pentru un minut..(Când am auzit „maestrul” am rămas stupefiat,Asta-i … Citește mai mult
O dată cu-nceputul primăverii,când neaua piere şi copiii, dornicisă râdă de cei mari, găsesc în locultroienelor doar fraţi, părinţi – doar oamenigata făcuţi – apare în cetatenebunul care vinde neaua. O iarnăsălbatică îi scânteiază-n suflet,iar el precupeţeşte crunt: o iarnăcu pomi golaşi şi păsări amorţite,cu ape ce vorbesc în semn sub sloiurişi cu seminţe oarbe … Citește mai mult
Ce te legeni, codrule,Fără ploaie, fără vânt,Cu crengile la pământ?De ce nu m-aș legăna,Dacă trece vremea mea!Ziua scade, noaptea creșteȘi frunzișul mi-l rărește.Bate vântul frunza-n dungă –Cântăreții mi-i alungă;Bate vântul dintr-o parte –Iarna-i ici, vara-i departe.Și de ce să nu mă plec,Dacă păsările trec!Peste vârf de rămureleTrec stoluri rândunele,Ducând gândurile meleȘi norocul meu cu ele.Și … Citește mai mult