https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/vasile-conta-varianta https://versuri.pro/vasile-conta-varianta#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=88023 →]]> În cripta unui gând s-a făurit sonetul;
Ciclop a fost Petrarca! Ce-a spus atunci poetul,
Se spune azi întocmai în paisprezece versuri:
Că viaţa este plină de multe ne-nţelesuri,
Că valurile ei pe mulţi vrea să-i doboare,
Poeţii râd de dânsa în versuri nemuritoare
Ori când, chiar pe furtună ştiu să-şi conducă barca,
Pe ţărmul poeziei e farul lui Petrarca.

]]> https://versuri.pro/vasile-conta-varianta/feed 0 https://versuri.pro/johann-wolfgang-von-goethe-epoca https://versuri.pro/johann-wolfgang-von-goethe-epoca#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=80438 →]]> Cu litere de foc ca stele-n noapte
Purta Petrarca-n piept, adânc săpată,
Vinerea Mare. Tot așa mă-mbată
Ajunul din o-mie-opt-sute-șapte.
N-am început iubirea-nfiripată
De mult ardea în neștiute fapte,
Și chiar uitată străbătea în șoapte,
Și-acum spre ea mă-mpinge dintr-odată.
Iubirea lui Petrarca, infinită,
Ce tristă-a fost, necunoscând plinirea,
O, Vinere-a durerii, zare ternă.
Ci iar și iar răsară-mi, fericită,
Dulce, sub lauri în extaz, sosirea
Stăpânei, ca o zi mai ternă.

]]> https://versuri.pro/johann-wolfgang-von-goethe-epoca/feed 0 https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-xxix-il-canzoniere https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-xxix-il-canzoniere#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=21702 →]]> Recunoaște că moartea nu-l poate elibera de suferință și totuși o cheamă.
Dacă aș ști că moartea mă separă
de gândul de iubire disperată,
cu mâna mea aș îngropa îndată
aceste membre și a lor povară.
Însă mă tem că voi ajunge iară
să plâng ori să mă lupt ca altă dată,
și-aici rămân, căci poarta-i ferecată,
iar moartea m-a lăsat pe dinafară.
De mult săgeata trebuia să plece
din coarda nemiloasă și absurdă,
ce și pe alții i-a răpus prin vreme.
eu îi implor pe Amor și pe-acea surdă,
ce mi-a lăsat a ei paloare rece,
dar nu-și aduce-aminte să mă cheme.

]]> https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-xxix-il-canzoniere/feed 0 https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-xxxv-il-canzoniere https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-xxxv-il-canzoniere#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=21740 →]]> Atâta timp cât Laura nu este prezentă, cerul rămâne întunecat.
Apollo, al Latonei fiu, privise
deja de nouă ori de pe terasă,
spre cea ce-i luase suflul, o frumoasă
pe care altu-acum o îndrăgise.
Şi pentru că nicicum nu o zărise,
extenuat, cătând de zor o casă,
părea un om ce da din minţi să-şi iasă,
căci n-o găsea pe cea care fugise.
Aşa că întristat stătea într-o parte
şi n-a văzut frumosul chip pe care
eu l-aş slăvi în viaţă-n orice carte;.
dar el vărsa acum lacrimi amare,
părea cu mintea că-i plecat departe,
iar cerul era sumbru la culoare.

]]> https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-xxxv-il-canzoniere/feed 0 https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-xxxviii-il-canzoniere https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-xxxviii-il-canzoniere#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=21766 →]]> Aur și perle, dalbe flori, roșcate,
ce se-ofilesc atunci când iarna vine,
sunt ace veninoase pentru mine
ce mă împung în piept, în șold și-n spate.
De-aceea eu am zilele scurtate,
căci rar durerea trece de la sine:
și mult detest oglinzile haine
în care te-ai privit pe săturate.
Căci mi-au redus amorul la tăcere,
ce pentru mine te ruga fierbinte,
văzând că-n tine tu găseai plăcere;
și ele-au fost făcute înainte,
într-un abis de-uitare și durere,
unde-a mea moarte-și are-a ei sorginte.

]]> https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-xxxviii-il-canzoniere/feed 0 https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-iv-il-canzoniere https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-iv-il-canzoniere#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=21705 →]]> Așa cum Dumnezeu a cinstit prin nașterea Sa umilul Bethleem, tot așa și Laura a cinstit sătucul unde a văzut lumina.
Cu providență și-artă el lucrează
și iscusința mare și-o vădește,
căci două emisfere făurește,
un Jupiter și-un Marte plin de groază;
și vine pe pământ și luminează
cărți unde adevărul nu lucește,
pe Petru și Ioan îi ocrotește
pentru că-n Cer un loc El le păstrează.
Și s-a născut, dar Roma n-o cinstește,
ci doar Iudeea, căci așa ne-arată
că ce-i smerit se-nalță și durează!
Și-un sat micuț un soare dăruiește,
încât s-a bucurat natura toată
că o femeie mândră se-ntrupeză.

]]> https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-iv-il-canzoniere/feed 0 https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-xxx-il-canzoniere https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-xxx-il-canzoniere#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=21743 →]]> Se plânge că mâna şi vălul Laurei îl împiedică să vadă ochii ei frumoşi.
Orso, nu-s bălţi, nici ape curgătoare,
nici mări în care râuri se temină,
nici umbră de copaci sau de colină,
nici ceaţă-n cer ce udă lumea mare,.
nici alt obstacol care să separe
ceva frumos de-a ochilor lumină,
ca vălul ce-i ascunde faţa fină
şi parcă-mi spune: Plângi cu disperare.
Şi mă-nchin ei, dar orice bucurie
se stinge, din orgoliu sau ruşine,
motiv să mor de-o moarte timpurie.
Şi pentr-o mână albă jalea-mi vine,
ce m-a rănit mereu cu-a ei trufie,
căci ca un zid o ascundea de mine.

]]> https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-xxx-il-canzoniere/feed 0 https://versuri.pro/francesco-petrarca-stingher-si-plin-de-ganduri-adesea-ratacesc https://versuri.pro/francesco-petrarca-stingher-si-plin-de-ganduri-adesea-ratacesc#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=21768 →]]> Din volumul „Petrarca-Sonete” – traducere de Lascăr Sebastian (Editura Tineretului-1959).
Stingher şi plin de gânduri, adesea rătăcesc
Pe drumuri neumblate, cu paşi înceţi, târzii,
Şi în ţărână caut cu ochi atenţi şi vii
Vreo urmă omenească pe care-o ocolesc.
Cum să găsesc alt mijloc mai bun, mai înţelept,
Să scap de ochii lumii ce mă ghicesc uşor?
Căci ce fac atâta-i de trist şi tânguitor:
Pe faţa mea se vede ce clocot am în piept!.
Dar dacă frământarea-mi de fiecare zi
O ascunsei de oameni, – cred astăzi c-au aflat-o
Şi văi, şi munţi, şi codri, şi ape, şi câmpii.
Căci nu-i cărare aspră pe care n-am călcat-o
Şi-n care-adese Amor tovarăş să nu-mi fie,
Eu lui spunându-i multe şi el vorbindu-mi mie.

]]> https://versuri.pro/francesco-petrarca-stingher-si-plin-de-ganduri-adesea-ratacesc/feed 0 https://versuri.pro/francesco-petrarca-acea-privighetoare-ce-n-noaptea-linistita https://versuri.pro/francesco-petrarca-acea-privighetoare-ce-n-noaptea-linistita#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=21706 →]]> Din volumul „Petrarca-Sonete” – traducere de Lascăr Sebastian (Editura Tineretului-1959).
Acea privighetoare, ce-n noaptea liniștită
Își plânge puii, poate, sau de dragul de-ai ei tovarăș,
Văzduhul și câmpia le umple iar și iarăș
Cu melodia-i tristă și-atât de iscusită.
Și parcă noaptea-ntreagă cu mine-odată plânge:
De soarta mea amară mereu mi-aduce-aminte.
Și doar de mine însumi mă plâng. Căci slaba-mi minte
Crezu că Ea e zână și Moartea n-o înfrânge.
Ah, ușor se-nșeală un om încrezător!
Puteam gândi că, iată, lumina ochilor
În țărnă se preface, deși dumnezeiască?.
Azi știu: această soartă sălbatecă mă-nvață
Că nu-i pe lume – pradă jelaniei în viață –
Vreo desfătare dragă pe veci să dăruiască.

]]> https://versuri.pro/francesco-petrarca-acea-privighetoare-ce-n-noaptea-linistita/feed 0 https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-xxxiii-il-canzoniere https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-xxxiii-il-canzoniere#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=21746 →]]> Când pleacă Laura, cerul se întunecă și încep furtunile.
Când acel pom al lui Apollo pleacă
ce-n trup de om primi a lui iubire,
Vulcan, oftând, asudă în neștire
ca fulgere lui Jupiter să-i facă:
cel ce trimite ploi sau promoroacă,
Cuptor, Gerar – nu face osebire;
nici soare nu-i, și plânge-ntreaga fire,
că a plecat amica lui cea dragă.
Și-ncep să ardă iar Saturn și Marte,
cumplite stele, și-Orion se-ndreaptă
spre bărci și le lovește de departe;
Neptun, Iunona, pe Eol în faptă
îl văd turbat când pleacă-n altă parte
frumosul chip ce îngerii-l aşteaptă.

]]> https://versuri.pro/francesco-petrarca-sonetul-xxxiii-il-canzoniere/feed 0