Omar Khayyam – Ne-Ai Pus În Suflet Patimi Adânci Cât O Vecie
Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie,Și-ai poruncit de-asemeni ca omul să se-abție.Nedumeriți ne zbatem între porunci inverse.Cum poți să-nclini o cupă și ea să nu se verse?
Versuri corectate și adnotate
Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie,Și-ai poruncit de-asemeni ca omul să se-abție.Nedumeriți ne zbatem între porunci inverse.Cum poți să-nclini o cupă și ea să nu se verse?
Ce-ar trebui? Să mă opresc la crâșmă,Să-mi înec conștiința-n vin, ori la moscheeSă-ncerc să uit de patimi, de rușine?La ceasul Judecății voi ști de-am ales bine…
În Casa Sufletului sălășluiesc Patimile –femei frumoase în mătăsuriînveșmântate, cu podoabe de safir în păr.Din ușa casei până-n cele mai tainice unghereele stăpânesc toate-încăperile. În sala cea mai mare –noaptea, când sângele și se-nfierbântă –beau și dansează cu părul pe umeri despletit.Pe coridoare, palide și-n haine ponosite îmbrăcate,rătăcesc Virtuțile, ascultând cu amărăciunepetrecerea pe care-o dau … Citește mai mult
Gândul 6.Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care leducem cu noi până la urmă sunt propriile noastresentimente, dragostele noastre, patimile noastre,urile și adversitățile noastre. Mă-ntreb: noi, lacapătul vieții noastre, ce-am lăsa în afară?Bănuiesc că putem lăsa niște sentimente. Maipuțin de ură, întrucâtva de patimi dar… dedragoste mai ales.
Domnul Dostoievski a fost totuși un om relativ cumpătatNecutezând să treacă mai departe de calvarul fraților Karamazovpentru că și mai și au fost bântuite de patimisurorile Karamazov….14.IX.2011
Simtcă sângele-mi ardeîn vine,flacără roșie care-mi va coacepătimi în inimă.Femei, aruncați,rogu-vă apă;când totul arde,umai scânteilezboară în vânt.
E plin de miraje pământul,De patimi ce-atrag în noroi;Muşcăm din păcat tot mai lacom,/:Şi tot mai flămânzi şi mai goi. :/ Cor: /:Tu nu ştii că, sus pe Golgota,Cu pieptul de-o lance străpuns,Sub norii ce-ntunecă boltaNe-aşteaptă, cu lacrimi, Isus!. :/ În ritm de stridente orchestre,Perechile lumii petrec;Crezând ca-s mai tari decât moartea./:Spre braţelele morţii se-ntrec. … Citește mai mult
Ce vorbe stranii mi-a adusAprilie cu blânda-i mână,Când încă-n mine n-a apusA patimilor Săptămână.Nimic din ce plutea-n eterUrechea n-a băgat în seamă,Căci șapte zile-au curs din cerDoar plâns de-argint și râs de-aramă.Iar eu, cu-obrazu-acoperitCa-n fața despărțirii-eterne,Pândeam un chin fără sfârșit,Ce poate numai în infern e.Tarskoe Selo – 1914
[Strofa 1: Ad Litteram]Închide ochii și-am să fiu acoloSensibilizând ca un tremoloRămân suportul tău moralCând totu-i fals și formalÎnchizând timpii n-am cum s-alegSunt două vieți pe care nu le înțelegDin teritoriul sensibil am dat ocoluriȘi mi-am definit gesturile prin simboluriCineva în Cer are grijă de tineȘi n-ar lăsa să-ți mângâie sufletul oricineEu duc cruceaÎn stil … Citește mai mult
Cu cercuri largi, un vultur mă-ncununăCând cer și apă una-s în furtună;Cutremure pământul-adânc îl scurmăȘi fulger e Cuvântul de pe urmă.Mi-e gândul nucă-nțepenită-n coajăȘi dragostea tot lacrimi pe răboaje;În coastă simt o lance-n fapt de searăȘi gura plină de-o licoare-amară.Tăceri adânci mă-mpresură cu apeȘi îngerii de straje-mi stau aproape;Mă cheamă dorul, cerul și FăpturaDar trebuie … Citește mai mult