Ce vorbe stranii mi-a adus
Aprilie cu blânda-i mână,
Când încă-n mine n-a apus
A patimilor Săptămână.
Nimic din ce plutea-n eter
Urechea n-a băgat în seamă,
Căci șapte zile-au curs din cer
Doar plâns de-argint și râs de-aramă.
Iar eu, cu-obrazu-acoperit
Ca-n fața despărțirii-eterne,
Pândeam un chin fără sfârșit,
Ce poate numai în infern e.
Tarskoe Selo – 1914
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de suferință profundă și așteptarea unui chin etern, posibil cauzată de o despărțire. Aprilie aduce amintiri stranii, iar durerea este atât de intensă încât pare să vină din infern.