În Casa Sufletului sălășluiesc Patimile –
femei frumoase în mătăsuri
înveșmântate, cu podoabe de safir în păr.
Din ușa casei până-n cele mai tainice unghere
ele stăpânesc toate-încăperile. În sala cea mai mare –
noaptea, când sângele și se-nfierbântă –
beau și dansează cu părul pe umeri despletit.
Pe coridoare, palide și-n haine ponosite îmbrăcate,
rătăcesc Virtuțile, ascultând cu amărăciune
petrecerea pe care-o dau hetairele bete.
Cu fața lipită de geamul ferestrelor stau
privind în tăcere, îngândurate,
luminile, podoabele, farmecul dansului.
(septembrie 1894).
trad. de Elena Lazăr
Sensul versurilor
Piesa descrie conflictul interior dintre patimi și virtute, ilustrând o luptă continuă pentru controlul sufletului. Patimile sunt portretizate ca figuri seducătoare care domină, în timp ce virtuțile sunt marginalizate și triste, observând de la distanță.