Voi care tăiați pădurea
Cu toporul și securea,
Cu bardă și sirișeu,
Cum vă rabdă Dumnezeu,
Și vă rabdă, și vă ține
Că trageți cum trag și câinii,
Câinii trag cu toți de pradă
Fără urmă să se vadă.
Dar pe unde treceți voi
Parcă-i după război,
Brazii toți din rădăcină
Parcă plâng, dar n-au vreo vină,
Când era pădurea deasă
Veneau păsări și-aveau casă,
Dar de când voi ați rărit-o
Casa nu și-o mai găsit-o.
Îi tăiată pădurea
Și n-aveți milă de ea,
N-ați tăiat să faceți casă
La copii și la nevastă,
Ați ieșit la drumul mare
Și-ați dat-o peste hotare,
Și-ați dat-o peste hotare
Pentr-o tolbă de parale.
Îngropați topoarele
Și lăsați pădurile,
Dacă le lăsați să crească
Crengile să ne umbrească,
Vântul frunzele să bată
În poiana-nrourată,
Să ne bucurăm cu toți
De la moși pân’ la nepoți.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul față de distrugerea pădurilor. Acțiunile celor care taie pădurile sunt criticate, subliniind impactul negativ asupra naturii și pierderea unui habitat esențial pentru animale. Se face un apel la protejarea pădurilor pentru generațiile viitoare.