Orbire – Versuri.pro

Christian W Schenk - Pe Tărâm de Sunete

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ochii și-au pierdut încrederea în noi!
Pe tărâm de sunete
orbecăim prin carnea crudă
a ultimelor dialoguri aflate sau neaflate.
Ochii și-au pierdut încrederea în noi!
Lumina se preschimbă în creiere
în cuvinte, în potcoave tropăind pe fraze.
Cuvintele și-au pierdut încrederea în noi
de când am propoziția întocmită
de primele cuvinte:
– încetați a spune ce n-ați auzit;
ceea ce orbiți
ați aflat deja prin fulgere!
– Joc de gânduri –
Împreunați-vă ochii plini de ziuă
înspre noaptea sugrumată de zori.
Seara se ivește bătând copitele în aer
cu aripile ascunse-n jar de tropăit!
Degetele și-au pierdut încrederea în noi!
Lași ne furișăm după miresmele crezute veștejite
sub buzele Lui,
pe ochii Lui
pe fruntea Lui
sub inimile noastre putrezite:
și spunem: – privește tunetul culorilor
și spunem: – simte fulgerul tăcerilor
și spunem: – crede-Ne, o Doamne!
– Orbire de vis –
ziua răsare
împreunată
plină de noapte.
Și totuși ne încredem ochilor fără de lumină
degetelor fără de burice,
dar El ne urmărește orbecăirea.
Ochii ne jelesc fățărnicia,
urechile rămân mute
iar propozițiile se cufundă în sunetul
din care s-a ivit lumina
cândva
odată
peste noi:
in principio…

Jorge Luis Borges - Orbul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De la nașterea mea, din secolul trecut,
din amfora concavă, din puțul adânc,
timpul meticulos, care-i prea scurt în memorie,
mi-a tot răpit formele clare ale acestei lumi.
Zilele și nopțile au măcinat profilurile
buchiilor și chipurile iubite de mine.
Ochii mei scurși interogau în van
bibliotecile pustii și pupitrele goale.
Albastru și roșu-nchis nu-s decât o ceață,
sunt două voci inutile. Oglinda mea
e o lagună de culoare cenușie.
În grădină, amicii mei, eu
văd trandafirul trist cu petale gri.
Acum îmi dăinuiesc doar formele galbene
și văd suficient, pentru-a vedea coșmaruri.

Jorge Luis Borges - Poemul Darurilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Să nu coboare nimeni spre lacrimi sau reproș,
Această proclamare a puterii
Lui Dumnezeu, ce-n harul lui ironic
Îmi dărui și cărțile și noaptea.
El din cetatea cărții făcu domeniul acestor
Ochi fără de lumină ce nu citesc decât
În biblioteca viselor, acele
Pasaje fără sens pe care zorii
Le lasă-aprinsei lor dorinți. Zadarnic
Le dăruiește ziua cărțile-i fără număr,
Ca manuscrisele hermetice, secrete,
Care pieriră-n Alexandria.
De foame și de sete (spune-o legendă greacă)
Muri un rege între grădină și izvor;
Eu, fără țintă bat mereu hotarul
Nemărginit al bibliotecii oarbe.
Atlase, veacuri, enciclopedii,
Vechi dinastii, Apusul, Răsăritul,
Simboluri, univers, cosmogonii
Mi-acoperă pereții, dar zadarnic.
Încet, încet, eu explorez penumbra
Și vidul, cu baston șovăitor –
Eu ce-mi închipuisem Paradisul
În chipul unei biblioteci enorme.
Desigur, nu hazardul guvernează
Acest destin – căci altul încă-naintea mea
În alte nopți indescifrabile,
Primi și toate-aceste cărți și noaptea.
Rătăcitor prin galerii încremenite
Mă prinde-adesea spaima că eu sunt celălalt,
Cel mort care-a făcut aceiași pași
La vremea lui, poate-n aceleași zile.
Care din doi a scris acest poem
Cu un eu plural dar cu-ntuneric unic?
Ce mai înseamnă numele ce-l port
Când, unică, rămâne anatema?
Groussac sau Borges, iată privește-acestă lume
Atât de dragă, care se deformează și se stinge
Într-o nedeslușită paloare cyreniană
Asemenea cu visul și uitarea.

Jorge Luis Borges - Iunie 1968

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În amurgul de aur
ori într-o atmosferă senină al cărei simbol
ar putea fi amurgul de aur,
bărbatul așază cărțile
pe rafturile ce așteaptă
și simte pergamentul, pielea, pânza
și plăcerea pe care o produce
cunoașterea unui obicei
și stabilirea unei ordini.
Stevenson și celălalt scoțian, Andrew Lang,
vor relua aici, ca prin farmec,
discuția liniștită pe care au întrerupt-o
mările și moartea,
iar pe Reyers nu-l va supăra nicidecum
apropierea de Vergiliu.
(A face ordine într-o bibliotecă înseamnă să exerciți,
într-un chip tăcut și modest,
arta criticii.)
Bărbatul, care este orb,
știe că nu va mai putea descifra
frumoasele volume pe care le așază pe raft
și care nu-l vor ajuta să scrie
cartea ce-l va justifica în fața celorlalți,
dar amurgul, care este, poate, de aur,
zâmbește în fața ciudatei sorți
și simte acea fericire negrăită
a vechilor lucruri îndrăgite.

Jorge Luis Borges - Pe Orbirea Lui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nevrednic sunt de astre și de zborul
brăzdat pe cer de pasăre, secret,
anevoios, năstrușnic alfabet.
De-i prind urzeala-ntrezăresc covorul.
Conturul în penumbră-ncet i-l pierde
ochi ager ieri, ce-i astăzi obosit,
de roșu trandafir abia ghicit
în asfințit de violet și verde.
Dar nu-s defel nevrednic de O mie
de fermecate nopți și încă una,
ce-n umbra mea întinse zări deschid,
și nici de Wihtman, care a numit,
precum Adam, tot ce-argintează luna.
Sub raza ei iubirea reînvie.

Rainer Maria Rilke - Orbul